Mișcare ecoliterară pentru o teorie a relativității creației extinse
• Creația originală este esența devenirii artei
• Creația nu este evidența.
• Creația este tranzitivare inovativă adică, transformare de stare care conține noutate și surprindere în raport cu stadiul cunoscut al creațiilor.
• Noutatea în creație este necesară dar nu și suficientă pentru valoarea unei opere.
• Noutatea poate fi fond , formă sau amândouă.
• Specifică și esențială creației este valoarea.
• Fără noutate există doar evidența.
• Noutatea este valoarea și nu evidența.
• Evidența este ce este și nu trebuie demonstrată
• Evidența este curentul, obișnuitul , banalul.
• Anti-evidența este, totodată, anti-prostie.
• Noutatea și surprinderea dau valoare creației.
• De cele mai multe ori creația satisface aspirația și orgoliul autorilor.
• Autorul în-creează opera.
• Receptorul o valorizează. Putem admite că primul receptor al unei creații este autorul însuși al acelei creații.
• Fără receptor creația este pasivă sau nu există.
• Arta este și trebuie să fie bucurie, plăcere dar și devenire, formare, În artă componenta etică trebuie să aibă reprezentare.
• Conceptul „ecoliteratură” se referă la o parte a literaturii, înțeleasă ca artă simbolică a scrisului, în care nu se admit cuvinte licențioase, obscene, pornografice și altele similare. Definirea conceptului și necesitatea acestuia pornesc de la constatarea evidentă că, taxonomic vorbind, sunt necesare concepte care să definească detaliat, orice are o anumită legitimitate ontologică, și poate fi diferențiat de altceva. Așadar „ecoliteratura” se diferențiază de „literatură” în sens larg, prin aceea că nu acceptă vulgarizarea și promiscuizarea limbajului, fără să existe niciun fel de constrângere ori restricție în ceea ce privește fondul abordărilor literare. Ecoliteratura nu neagă niciun fel de literatură ori artă, în sensul cel mai general, ci se revendică a fi un spațiu literar de nișă în care, cu talent, se poate spune orice, fără a fi necesară utilizarea cuvintelor indecente, licențioase. Aceasta nu înseamnă câtuși de puțin că „violența organizată pentru un discurs banal”, definiție dată de Roman Jacobson literaturii, ar fi inoperantă în acest domeniu. Atâta că „violența” artistică ori de limbaj se bazează pe „violența” ideilor și nu pe violența și sonoritatea cuvintelor pe care simțul comun le denumesc a fi necuviincioase.
• HigssDream consideră că în percepția și înțelegerea artei parteneriatul cu receptorul este unul esențial determinant. Așa cum bosonul dă masă particulelor subatomice , receptorul dă valoare creațiilor. Visul oricărui autor este ori trebuie să fie lectorul.
• HigssDream crede în triumful cititorului în relația autor-text-cititor Creația, nicio creație, nu poate fi privită și înțeleasă ca entitate izolată, ci ca parte dinamică, aflată în interrelație cu mediul contemporan și istoric.
• HigssDream este o mișcare generoasă ce pune opera în primul rând la dispoziția receptorului (privitor, cititor, ascultător)
• Artisticul reprezină convenţia potrivit căreia opera, într-un context dat, ca existenţă autonomă cu potenţialităţi generatoare de stimuli ideatici şi perceptivi - senzoriali, intuitiv ori raţional, în interrelaţionarea cu alte texte ori concepţii, se validează ori este validată auctorial şi/sau lectorial, inter şi transdisciplinar, într-un perpetuu proces de tranzitivare de semnificaţii coerente, care se deduc unele din altele, astfel încât, niciuna să nu fie arbitrară, izolată.
• În ”natura socio-culturală unană”, creațiile și noncreațiile „trăiesc” ”există” în devălmăşie într-un inextricabil hățiș existențial. Critica evaluativ-valorizatoare reprezintă vectorul anentropic destinat să pună ordine în acest haos.
• Creațiile, literatura, arta sunt, de regulă, fapte și întâmplări de natură individuală. Chiar și atunci când, prin natura ”producerii” întâmplării artistice, (teatru, operă, artă monumentală) este necesară participarea mai multor artiști, se impune viziunea, (gândire, concepție, aranjament, proiect) unei individualități, regizor, coordonator, arhitect, șef de proiect.
• Valorizarea și percepția operelor artistice se realizează colectiv. În planul social al unui spațiu, timp, trend etc. În cadrul unei creații nu adevărul este esențial ci validitatea.
• Faptul artistic presupune o subtilă întrepătrundere a denotației, conotației, subînțelesului, sugerativului. De multe ori, trimiterile culturale, aluziile, ambiguizarea și altele care țin de zona vagă a substanței artistice, creează, împreună cu tot contextul spaţio-temporal, cadrul comprehensiv valoric al creației artistice.
• Apoi lectorul, ansamblul lectorilor, generic, receptorii de producte artistice, au ori trebuie să aibă un rol fundamental în percepția, evaluarea, interpretarea și ”consumul” de produs, fapt, eveniment sau fenomen artistic. În acest context, datumul receptorilor, un fel de ”bagaj cultural” propriu reprezintă interfața pentru adecvarea sau inadecvarea la fenomenul artistic.
• HigssDreamu-ul rupe vălul oricărei obediențe față de orice formă canonică de artă și consacră totala libertate de combinatorică perceptivă și interpretativă a unei creații. A oricărei creații. Ideea de libertate creativă și ideea de libertate receptiv interpretativă. Principial vorbind, putem ajunge la prevalența receptorului asupra operei. Cu toate fazele tranzitive care precedă procesul (recrearea de către receptor a creației, multiplicitatea interpretărilor textuale în contextul intertextualizării, valorizarea multivocă a textului, manifestarea subiectivității, a intuiției și, chiar, a iraționalului în înțelegerea textului. Fapt care ne permite să afirmăm că, la limită, pot fi valide interpretativ, atâtea variante câți lectori are textul.
• Arta, orice artă, presupune o dimensiune de natură etică.
• Cultura este multipolară. Faptul cultural poate fi produs rațional și irațional lăuntric sau exterior eului. Esența artei este noutatea. Monotonia, plictiseala, maculatura kitsch-ul și grafomania distrug arta.
• Experimentul artistic este avangarda necesară a fiecărei epoci.
• Teoria creației extinse. Mulți autori consideră că, odată publicat un text, ca operă, respectiv creație atistică, procesul creativ este definitiv. Doar la eventuale reeditări se mai pot face intervenții în creația respectivă. Ei bine, viziunea HigssDreams, consideră că, abia acum, adică după publicare, începe procesul de dezvoltare și manifestare particularizată a operei. Odată ce opera începe să intertextualizeze cu alte texte aparținând Marelui Text. Respectiv, universul auctorial ,amprentat în text, interelaționează cu universul lectorial. Rezultatul? Poate deveni o adevărată nouă operă! Prin urmare, participarea lectorilor, cu universul lor propriu, la valorizarea operei poate conduce la creații care pot exceda intențiilor autorului. Aceasta depinzând de argumentația și perspectivele avute în verdere precum și de tipul de lector care participă la acest proces de hermeneutizare-dehermeneutizare textuală.
• Grafomania, kitsch-ul, manelizarea artei sunt neagreate de către mișcare.
• Intuiția și rațiunea sunt complementare și invers proporționale.
Ion Corbu
Motto
”Prin neînfăptuire, nicio faptă nu rămâne nefăptuită”
Lao Tse
EUROPEEA
Anul I numărul 1 APRILIE 2018
Lună plină
înfășurată în privirea mea
m-a întrebat:
ce zici? îmi vine bine?
privirea vecinilor mă cam strângea
prea mă vedeau copilă
așa că am dat-o jos
și am întins-o pe podea
blana unui vânat
ce mai poate doar
să-mi adulmece tălpile
privirea ta mă îmbracă în femeie
singurul costum de scafandru
cu care pot respira în lume
așa am venit până la tine
ochii trecătorilor s-au făcut trepte
mă ridicau mă coborau
mai mult decât de obicei
alunecam pe privirile bărbaților ca pe derdeluș
femeile mă vedeau ca pe o cană goală
dar eu sunt goală ca o lună plină
Van Gogh are nevoie de liniște
2:20 noaptea
nu e nimeni în autogară
tata oprește radioul
și tăcem amândoi
solzi de ploaie
se așază pe parbriz
lumina stâlpilor se scurge prin ei
dintr-un cer în altul
Van Gogh are nevoie de liniște
Îmi spune tata
și-și închide ochii
încet.
Acolo locuiește o femeie
dacă o să privești cu atenție
vei vedea un acoperiș roșu
ce răsare din cumpăna dealurilor
acolo
locuiește o femeie
în casa ei miroase mereu a lumină
n-am fost s-o văd niciodată
dar îi mai scriu uneori
când plouă, se așază lângă fereastra deschisă
și-mi ascultă scrisoarea, picătură cu picătură
atunci simt că mă vede și zâmbesc
ea scoate mâinile pe fereastră
să le sărut
apoi iese afară
își trece degetele prin iarba umedă
și-mi pictează ochii pe scoarța vreunui copac
mari, încăpători
cât să-și ascundă tot restul vieții în ei
Coajă de ou
Poezia ta mă învelește
ca o coajă de ou
sunt o plajă pustie acoperită cu foi albe
din care valurile mușcă tot mai adânc
și lasă urme de dinți
pe pântecele tău
Dolha Paul Alexandru
Manifest
HIGSSDREAM
PROZĂ
CRITICĂ LITERARĂ
INTERVIU
Radu Ștefănescu
magical mistery tour
Dintr-un motiv sau altul, ambele lipsite de importanţă, acceleratul 3122 se târa spre Bucureşti. Era destul de aglomerat, şi totuşi, într-unul din compartimentele vagonului 10 se aflau doar trei călători. Primii doi, conştienţi de rolul lor pur decorativ, se hotărâseră să doarmă, în vreme ce eroul principal, trebuind să se manifeste cumva, căzuse pradă gândurilor, care, pe măsură ce-l devorau, se îndepărtau unul câte unul, sfârşind prin a-l exclude
Am învăţat toată vara. Uneori cu metodă, cu dragoste, alteori cu pasiune şi furie demolatoare. Am rezolvat aceeaşi problemă de sute de ori şi de fiecare dată am obţinut alte rezultate, ceea ce demonstrează că am talent şi imaginaţie. Dar nu am reușit să citesc decât 29 de cursuri, ceea ce, evident, este egal cu zero, fiindcă de la al 30-lea am lipsit. Cel mai enervant e că se lasă noaptea, şi întunericul îmi accentuează depresia. Trebuie să gândesc intens, să vizualizez succesul, să-mi aduc aminte că, în lupta cu utopia, gândul are puterea lui. Soarele a apus, dar trebuie să simt cu toată fiinţa mea că la antipozi, unul dintre 218.000 de sori rămași se pregătește să-i ia locul. Să-mi spun că la lumina lui, mâine voi trage biletul 30 și totul va reveni la normal. Repetând această mantră, voi reuși. Voi reuşi. Voi reuşi. Voi reuşi. Trase de ușa compartimentului, ieși pe culoar, se apropie de fata care fuma lângă fereastră, și mobilizându-se la maxim, spuse:
- Voi reuşi.
- Poftim?
- Scuzaţi. Din pură întâmplare, aveți un foc? mai mult
Ion Corbu
Însemnări despre poezie
Tablou - Victoriţa Duţu
Autorul propune un text, partea văzută a aisbergului, iar pentru percepția întregului, un întreg relativizat de contribuția lectorului, este necesar ca acesta, lectorul, să fie un participant activ, venind cu ceva „de acasă”. Astfel, un poem, atât ca urmare a textului propus de către autor, cât şi a disponibilităților comprehensiv-interpretative ale lectorului, devine un fapt artistic n-polarizant. În sensul că, în actul receptării, pot fi legitimate diverse variante de înţelegere interpretare, date de semnificaţia textuală care poate fi directă, conotativă, subiacentă, făcând trimiteri de diverse ordine către alte concepte, alte idei ori ansambluri de idei, pe de o parte. Şi acest text are unicitatea lui. Ba putem spune că unicitatea sa face diferenţa specifică în raport cu ceea ce s-a mai scris. mai mult
NUȚA ISTRATE GANGAN
NIG de vorbă cu scriitorul și traducătorul Cristian Săileanu
NIG: Domnule Săileanu, nu ştiu prea multe despre domnia ta. Ce ar trebui să ştiu în primul şi în primul rând?
C.S.: De trebuit n-ar trebui să ştii nimic. Dar, de fapt nu ştii pentru că nu am făcut nici o vâlva apropos de ceea ce scriu. Am refuzat să mă implic în vânzarea cărţilor scrise de mine, nu am dorinţa de a-mi vedea numele pe-o copertă de carte… Dar dacă ai întrebat, află că am scris dicţionare de peste o mie de pagini(GERDI), am reînviat - prin procedeul numit paleontologie literară - o veche religie (cea zamolxiană), am scris trei romane în limba engleză şi trei în limba română, nuvele, balade, basme, o piesă de teatru... Şi am tradus mare parte din Caragiale în engleză…
NIG: Ştiu că ai plecat supărat de acasă. De ce?
Poezia, ca act existențial, este departe de a fi ceea ce numim comunicare în sens curent. Poezia presupune un mod special de comunicare artistică de tip sugerativ. Explicativul, determinarea, aglutinanţa, spunerea în manieră informativă fac rău poeziei. De asemenea, utilizarea unor cuvinte și sintagme demonetizate de prea multă utilizare ori care au făcut obiectul altor poeme este nepotrivită. Pentru că un poem trebuie să fie un act creativ, adică să aducă ceva nou în raport cu stadiul cunoscut al poeziei. Însă nici noutatea nu este totul. Se vorbește în poezie de teoria aisbergului. În acest sens, poemul devine un fel de creație în participație iar caracterul de tip biunivoc al textului, având rol informativ, adică, de transmitere de informație, în sens curent, dispare.
