EUROPEEA

Mișcare ecoliterară pentru o teorie a relativității creației extinse

​

​

​

​

• Creația originală este esența devenirii artei 
• Creația nu este evidența.
• Creația este tranzitivare inovativă adică, transformare de stare care conține noutate și surprindere în raport cu stadiul cunoscut al creațiilor.
• Noutatea în creație este necesară dar nu și suficientă pentru valoarea unei opere. 
• Noutatea poate fi fond , formă sau amândouă.
• Specifică și esențială creației este valoarea. 
• Fără noutate există doar evidența.
• Noutatea este valoarea și nu evidența.
• Evidența este ce este și nu trebuie demonstrată
• Evidența este curentul, obișnuitul , banalul.
• Anti-evidența este, totodată, anti-prostie.
• Noutatea și surprinderea dau valoare creației.
• De cele mai multe ori creația satisface aspirația și orgoliul autorilor. 
• Autorul în-creează opera. 
• Receptorul o valorizează. Putem admite că primul receptor al unei creații este autorul însuși al acelei creații. 
• Fără receptor creația este pasivă sau nu există.
• Arta este și trebuie să fie bucurie, plăcere dar și devenire, formare, În artă componenta etică trebuie să aibă reprezentare.
• Conceptul „ecoliteratură” se referă la o parte a literaturii, înțeleasă ca artă simbolică a scrisului, în care nu se admit cuvinte licențioase, obscene, pornografice și altele similare. Definirea conceptului și necesitatea acestuia pornesc de la constatarea evidentă că, taxonomic vorbind, sunt necesare concepte care să definească detaliat, orice are o anumită legitimitate ontologică, și poate fi diferențiat de altceva. Așadar „ecoliteratura” se diferențiază de „literatură” în sens larg, prin aceea că nu acceptă vulgarizarea și promiscuizarea limbajului, fără să existe niciun fel de constrângere ori restricție în ceea ce privește fondul abordărilor literare. Ecoliteratura nu neagă niciun fel de literatură ori artă, în sensul cel mai general, ci se revendică a fi un spațiu literar de nișă în care, cu talent, se poate spune orice, fără a fi necesară utilizarea cuvintelor indecente, licențioase. Aceasta nu înseamnă câtuși de puțin că „violența organizată pentru un discurs banal”, definiție dată de Roman Jacobson literaturii, ar fi inoperantă în acest domeniu. Atâta că „violența” artistică ori de limbaj se bazează pe „violența” ideilor și nu pe violența și sonoritatea cuvintelor pe care simțul comun le denumesc a fi necuviincioase.
• HigssDream consideră că în percepția și înțelegerea artei parteneriatul cu receptorul este unul esențial determinant. Așa cum bosonul dă masă particulelor subatomice , receptorul dă valoare creațiilor. Visul oricărui autor este ori trebuie să fie lectorul.
• HigssDream crede în triumful cititorului în relația autor-text-cititor Creația, nicio creație, nu poate fi privită și înțeleasă ca entitate izolată, ci ca parte dinamică, aflată în interrelație cu mediul contemporan și istoric. 
• HigssDream este o mișcare generoasă ce pune opera în primul rând la dispoziția receptorului (privitor, cititor, ascultător)
• Artisticul reprezină convenţia potrivit căreia opera, într-un context dat, ca existenţă autonomă cu potenţialităţi generatoare de stimuli ideatici şi perceptivi - senzoriali, intuitiv ori raţional, în interrelaţionarea cu alte texte ori concepţii, se validează ori este validată auctorial şi/sau lectorial, inter şi transdisciplinar, într-un perpetuu proces de tranzitivare de semnificaţii coerente, care se deduc unele din altele, astfel încât, niciuna să nu fie arbitrară, izolată.
• În ”natura socio-culturală unană”, creațiile și noncreațiile „trăiesc” ”există” în devălmăşie într-un inextricabil hățiș existențial. Critica evaluativ-valorizatoare reprezintă vectorul anentropic destinat să pună ordine în acest haos.
• Creațiile, literatura, arta sunt, de regulă, fapte și întâmplări de natură individuală. Chiar și atunci când, prin natura ”producerii” întâmplării artistice, (teatru, operă, artă monumentală) este necesară participarea mai multor artiști, se impune viziunea, (gândire, concepție, aranjament, proiect) unei individualități, regizor, coordonator, arhitect, șef de proiect.
• Valorizarea și percepția operelor artistice se realizează colectiv. În planul social al unui spațiu, timp, trend etc. În cadrul unei creații nu adevărul este esențial ci validitatea.
• Faptul artistic presupune o subtilă întrepătrundere a denotației, conotației, subînțelesului, sugerativului. De multe ori, trimiterile culturale, aluziile, ambiguizarea și altele care țin de zona vagă a substanței artistice, creează, împreună cu tot contextul spaţio-temporal, cadrul comprehensiv valoric al creației artistice.
• Apoi lectorul, ansamblul lectorilor, generic, receptorii de producte artistice, au ori trebuie să aibă un rol fundamental în percepția, evaluarea, interpretarea și ”consumul” de produs, fapt, eveniment sau fenomen artistic. În acest context, datumul receptorilor, un fel de ”bagaj cultural” propriu reprezintă interfața pentru adecvarea sau inadecvarea la fenomenul artistic.
• HigssDreamu-ul rupe vălul oricărei obediențe față de orice formă canonică de artă și consacră totala libertate de combinatorică perceptivă și interpretativă a unei creații. A oricărei creații. Ideea de libertate creativă și ideea de libertate receptiv interpretativă. Principial vorbind, putem ajunge la prevalența receptorului asupra operei. Cu toate fazele tranzitive care precedă procesul (recrearea de către receptor a creației, multiplicitatea interpretărilor textuale în contextul intertextualizării, valorizarea multivocă a textului, manifestarea subiectivității, a intuiției și, chiar, a iraționalului în înțelegerea textului. Fapt care ne permite să afirmăm că, la limită, pot fi valide interpretativ, atâtea variante câți lectori are textul. 

• Arta, orice artă, presupune o dimensiune de natură etică.
• Cultura este multipolară. Faptul cultural poate fi produs rațional și irațional lăuntric sau exterior eului. Esența artei este noutatea. Monotonia, plictiseala, maculatura kitsch-ul și grafomania distrug arta.

• Experimentul artistic este avangarda necesară a fiecărei epoci.
• Teoria creației extinse. Mulți autori consideră că, odată publicat un text, ca operă, respectiv creație atistică, procesul creativ este definitiv. Doar la eventuale reeditări se mai pot face intervenții în creația respectivă. Ei bine, viziunea HigssDreams, consideră că, abia acum, adică după publicare, începe procesul de dezvoltare și manifestare particularizată a operei. Odată ce opera începe să intertextualizeze cu alte texte aparținând Marelui Text. Respectiv, universul auctorial ,amprentat în text, interelaționează cu universul lectorial. Rezultatul? Poate deveni o adevărată nouă operă! Prin urmare, participarea lectorilor, cu universul lor propriu, la valorizarea operei poate conduce la creații care pot exceda intențiilor autorului. Aceasta depinzând de argumentația și perspectivele avute în verdere precum și de tipul de lector care participă la acest proces de hermeneutizare-dehermeneutizare textuală.
• Grafomania, kitsch-ul, manelizarea artei sunt neagreate de către mișcare.
• Intuiția și rațiunea sunt complementare și invers proporționale.

​

Ion Corbu