Teatru
EUROPEEA
Anul I numărul 1 APRILIE 2018
DAN RECHEȘAN
R.:-Dumneavoastră plătiţi un redactor şef la gazeta Blaue Kirchen, pe numele său Esteban Radovski...sau Stefano Radov, nu am reţinut numele exact...I.S.R. (făcîndu-şi cruce):-Maică Tereza, apără-ne de ispite, deci e adevărat?R.:-Ce să fie adevărat?I.S.R.:-Că umblă prin cîrciumi şi petrece în compania femeilor uşoare?
R.:
-Aişa şi Fatima nu sunt deloc uşoare, cîntăresc împreună un chintal jumate, sunt profesioniste, dansatoare din buric la „Delights of litlle Tanger” un local unde io lucrez ca body-guard ...familiste şi femei serioase de altfel...problema e că domnu Radesky, Radulov, Radew sau cum îl cheamă nu le-a achitat dansurile în poală de care a beneficiat neîntrerupt de vreo trei luni încoace...
I.S.R.:
-În timpul dansului făcea şi altceva?
R. (naiv):
-Ce să facă?
I.S.R.:
-Unzucht...chestii de fornicaţie, păcate carnale?
R.:
-Fornicaţie? Nu, furnici nu avem..am avut goange de bucătărie, şvabi cum li se spune popular, dar am chemat deratizarea şi am rezolvat...
I.S.R.:
-Da’ în timpul dansurilor alea, hmmm...etnice, bea, priza, fuma haşiş şi-o băga în venă?
R.:
-A, nuuu! Intra doar într-un fel de transă şi ne recita în engleză tot soiu’ de chestii despre doamne brune şi fătălăi elisabetani compuse de el...
I.S.R.:
-Herrgott, s-a apucat şi de pastişat clasicii...mulţumesc domnule, nu v-am reţinut numele...
R.:
-Raschid din micul Tanger...
I.S.R. (scoţînd portmoneul)
-Cît ziceaţi că vă datorează angajatul meu?
R. (socotind pe degete):
-Zece euro dansul, de cinci ori pe seară , joia şi-n weekenduri, cînd era lună plină venea şi noaptea, să zicem aşa, fără bacşişuri, cam 600 euro.
I.S.R. (înmînîndu-i banii):
-Ne paşte un adevărat faliment...moral!
R.:
-Atunci io plec, scuze de deranj..aleikum salam...adică, pardon, auf wiedersehen!
SCENA III
O nouă bătaie în toc şi de după uşă se strecoară cu sfială, Ludmila. Are pletele oxigenate, ciorapi din plasă neagră, minijupă şi un tricou transparent sub care-i saltă pieptul generos.
LUDMILA:
-Privet gaspadin boss...dumnivoastră suntieţi apropritar la ăsta gaziet, beserica blio?
I.S.R. (privind-o cu severitate):
-Blaue Kirchen? Da, eu...ce doriţi?
L.:
-Cum să vă spui...io-s fatucă sarmană, nu mă prişep la scris, cetit ş-alte daiastea...
I.S.R.:
-Spuneţi direct, fără menajamente!
L.:
-Îl ştiţi pă nenia Stepan, Stepan Raduov?
I.S.R.:
-Stephen Radow, vreţi să spuneţi...da, normal că-l cunosc, e salariatul meu!
L.:
-Tari ghini că-i slujbaş c-altfel merjiam la polizai...uite aci...(scoate o foaie din poşetă)...dînsu’ mi-a făcut vizite muuulti...şî parale ioc...nu-s scumpă, trizăci ieuro pi ceas, da’ s-adunară f’o trizăci di ciasuri pobieda...
I.S.R. (dînd ochii peste cap):
-Apără-ne imaculată fecioară...
L.:
-Dîn Kazan...io-s fatucă credinşioasă, mă rog la maica preşista în fitece sară...acu’ dacă-i omu’ matale, zîc să-i plăteşti datoria că altfel merg la poliţai şi-l leagă...sau mai bini vini Alioşa al mieu c-o canistră dă kierozăn şî vă dă foc la coşmelie...dîn două una!
I.S.R.(scoţînd bani din portmoneu):
-Poftim, poftim, du-te cu dumnezeu!
L.:
-Spasiba, ieşti galanton...
I.S.R.:
-O ultimă curiozitate dacă nu te superi...se deda şi la perversiuni?
L.:
-Depandă, ce-nţălegi matale pîn perverziuni...în jeneral ierea liniştit, îşi videa dă treabă...cîteodată îmi recita dîn Esenin şî Puşkin şi mă punea să mă dezbrac la pielea goală şî să juca cu mine c-un nagan vechi ce-l am dă la babuşka..da’ n-avea cartiuş pi ţavă!
I.S.R.:
-Cine, naganu’?
L:
-Eiii, ieşti şi matale olecuţă voaieur...fireşti că naganu’!
(iasă unduindu-şi şoldurile, urmărită de privirea lui)
I.S.R.:
-Oricum am scăpat ieftin, dacă mergea la franţuzoaica de pe Rotenlanternen Straße mă costa dublu...
Gang nach Canossa
-melocomédie într-un act
PERSONAJELE
Stephen von Radow , senior-editor al publicaţiei Blaue Kirchen
Iohannes Schriftart-Rabe , proprietarul gazetei Blaue Kirchen
Andreas Blume, rîndaş, cîntăreţ în strună, om bun la toate
Adrienne Gelbseerose, juristă şi poetesă
Ludmila, emigrantă din est
Raschid, emigrant din Maghreb
DECOR:
O sală întunecată, cu birouri, rafturi pline de volume, maldăre de ziare vechi. Aşezat într-un fotoliu, cu o sticlă de bere în mînă, Stephen Radow răsfoieşte încruntat o gazetă.
SCENA I
STEPHEN VON RADOW (iritat, pufnind pe nas):
-Tausende von teufel, ce porcărie e asta? (citeşte cu voce joasă ). „Onorabilul redactor şef al gazetei Blaue Kirchen îşi face de cap în petrecînd în timpul liber prin crîşme, alături de curve, beţivi şi interlopi...” (motoleşte ziarul şi-l calcă în picioare, apoi ia altul de pe birou, citind )...”S.R. cunoscut în oraş ca un inflexibil cerber al moravurilor, senior-editor al unei cunoscute publicaţii catolice se dă în stambă scriind versuri licenţioase pe tejghelele tavernelor din oraş şi recitîndu-le în public...” (zbiară):Andreas, komm schnell!
(intră Andreas Blume, cu o găleată şi-o cîrpă murdară în mînă)
ANDREAS BLUME (zîmbind obedient):
-M-aţi chemat maestre? Uite acuş termin curăţenia şi vă mai aduc o bere!
S.R. (agitat, plimbîndu-se în lungul şi latul încăperii):
-Las-o dracului de bere! (îi întinde ziarele): Ai citit mizeria asta?
A.B. (silabiseşte cu voce scăzută, apoi se scarpină în cap):
-Eiii...şi ce dacă? Vreau io să văd pă ăla care nu să relaxează normal ca orişice bărbat sănătos...
S.R. (trîntind un scaun):
-Nu pricepi, amice, că-s atacat la modu’ cel mai murdar...cineva îmi urmăreşte paşii şi cînd merg la budă... vrea să mă discrediteze cu orice preţ!
A.B. :
-Cre’ că de la Ludmila vi se trage! Bună bucăţică...mă duc s-o caut şi s-o aduc aici!
S.R.:
-Las-o dracu’ pă Ludmila... află cine a scris delaţiunile astea!
A.B:
-Ce-i drept, io v-am spus să nu vă-ncurcaţi cu rusoaice...or fi ele muieri ţapene, da’ la o adică nu ştii niciodată dacă n-au ascunse în desuuri vreun microfon...mai bine luaţi o asiatică, ştiu nişte thailandeze şi chinezoaice nubile, o splendoare, am cîteva fotografii dacă vă dă ghes inima, oricînd pot să le contactez...
S.R.:
-Tu nu pricepi? Chestia e serioasă, află cine m-a pîrît şi ia măsurile necesare, e pericol mare... dacă patronu’ pune botu’ la zvonurile astea risc să-mi pierd slujbuliţa!
A.B.:
-Am înţeles, maestre, îl dibuim imediat...şi cînd îl găsesc să vezi ce-l mai scarmăn! Păi nu l-am înfundat io pe cutărică müller cu ştirea că a fost informator la STASI sau pe icsulescu schwarz mare ex mahăr între marxiştii extremişti?!
S.R.:
-Fă cum ştii, numa’ să ies bine!
A.B.:
-Jahowl, herr Radow, am plecat!
SCENA II
Iohannes Schriftart-Rabe stă aşezat la un birou şi răsfoieşte ziarele; brusc obrazul i se împurpurează, începe să tuşească şi îşi toarnă repede un pahar cu apă, îl bea şi monologhează.
I.S.R.:
-Incredibil, nu pot să accept...în toţi aceşti ani eu l-am crezut un ins decent, devotat familiei, util societăţii, cu credinţă sinceră în dogmele sfintei biserici apostolice şi cînd colo...
(se ridică scoate un volum din bibliotecă şi citeşte):
„ Atunci cînd fantasmele neruşinate îţi dau tîrcoale, opune-te încercărilor cărnii trăind curat, refuzînd proteinele, alcoolul, cafeaua şi alte stimulente, plimbîndu-te în aer liber...fereşte-te de amiciţii dubioase de însoţirea cu inşi sau inse dedate luxurii şi vei scăpa de tentaţiile imunde şi de căderea în păcat...”
(se aude o bătaie discretă la uşă şi intră Raschid)
RASCHID:
-Salam aleikum...pardon, bitte entschuldigen sie...am vrut să spun guten tag...
I.S.R.(acru):
-În fine, ce doriţi?
R:
-Pentru mine nimic...ştiţi sunt musulman şi în mod firesc n-am motive serioase să mă amestec în ciorba catolică, adică în filele gazetei pe care o conduceţi, dar...
I.S.R.:
-Hai, omule, vorbeşte, nu mă perpeli!
SCENA IV
În încăpere intră Adrienne Gelbseerose; respiră un aer candid şi liniştit şi-n ciuda vîrstei tinere e îmbrăcată sobru, într-un taieur cenuşiu, lung , o bluză severă şi poartă o servietă mare din piele de genul celor văzute prin tribunale.
ADRIENNE GELBSEEROSE:
-Am venit repede...e vorba de videopoemele mele cu nenufari, nu-i aşa? V-au plăcut, sper...
I.S.R.:
-Da, mi-au plăcut, dar nu de asta v-am apelat, stimată domniţă...dumneavoastră aveţi oareşce cunoştinţe în domeniul juridic, iar eu sunt într-o încurcătură...
A.G.:
-Dacă aveţi probleme cu fiscul nu mă bag, chemaţi un expert contabil...
I.S.R.:
-Nu, nu cu fiscul...îl cunoaşteţi pe redactorul meu Stephen Radow?
A.G. (zîmbind):
-Sigur că da...i-am citit acum jumătate de an din poemele mele...
I.S.R.:
-Sper că eraţi îmbrăcaţi...
A.G.(roşind):
-Vaiii, ce sugeraţi?! E drept, e un tip cam impertinent şi orgolios dar niciodată n-a îndrăznit să...
I.S.R.:
-Domnişoară, problema e că a încălcat perceptele sfintei biserici apostolice care dirijează şi existenţa publicaţiei mele şi mă gîndeam..adică doream să aflu dacă...mă rog cît m-ar costa un proces...
A.G.:
-Dacă contestă concedierea? Nu prea mult, dar dacă a făcut-o de oaie s-ar putea să vă coste toate abonatele habotnice care nu lipsesc pentru nimic în lume de la vecernie!
I.S.R.(luîndu-şi tîmplele-n pumni):
-Aoleo, la asta nu m-am gîndit...Vaaai, ce e de făcut ...risc să-mi pierd credibilitatea şi nu numai!
A.G.:
-Domnule Rabe de ce nu încercaţi o lovitură de imagine?
I.S.R.:
-Cum...cînd imaginile scatologice mă lovesc necruţătoare ele pe mine!? Curve, alcool, dansatoare din buric şi cine-ştie ce mai porcării!
A.G.:
-Un singur cuvînt preacucernice domn: Canossa!
I.S.R.:
-Canossa? Extraordinar, sunteţi genială! Fireşte, Canossa...
SCENA V
Stephen Radow se preumblă neliniştit prin birou. Intră Andreas Blume care îl bate pe umăr.
S.R.:
-Eiii, ce-a zis patronu’?
A.B.:
-Ce să zică? Canossa!
S.R.:
-Canossa? Păi ce dreak suntem în evu’ mediu tipuriu?
A.B.:
-Maestre, tot e bine că n-a zis Giordano Bruno...e un fleac, ascultaţi-mă, că mă pricep la chestii d’astea...mare scofală „gang nach Canossa”...vă puneţi nişte straie ponosite şi-o luaţi pă gang pînă la biroul lui herr patron, care o să se dea mare, o să vă mustre oleacă şi gata...
S.R.:
-Amice, da’ penitenţa? Nu, nu, e inacceptabil...barbar, de-a dreptul...adică pentru cîteva vizite la bordel şi nişte beri să abjur, să mă umilesc în halu’ ăsta...
A.B.:
-Eheee, păi cîte nu face omu’ în numele dreptei credinţe...n-aveţi grijă, vă pregătesc o flanelă pe sub rantia din păr de capră ca să nu vă roadă pielea...suntem în septembrie, aşa că nu e rost de zăpadă să păşiţi desculţ pe ea...nu riscaţi nici măcar o pneumonie ....
S.R.:
-Da’ îngenuncherea...pupatul scăriţei de la cal?
A.B.:
-Fleacuri...vă pun o perniţă sub genunchi şi împrumutăm un ponei de la Zoo!
S.R.:
-Dar e sigur că după aia sunt lăsat în pace?
A.B.:
-Fireşte, dragă maestre...delatorul a fost cumpărat, dacă revine îl şantajăm fiindcă l-am înregistrat...după ce se gată tărăşenia cu penitenţa, plecaţi pentru două săptămîni la Ibiza, în concediu....a fost sugestia patronului...cică se află acolo moaştele unei sfinte, Santa Barbarella, Mutter der Huren şi faceţi frumuşel un reportaj fierbinte, pe viu!
S.R.(dezbrăcîndu-se şi descălţîndu-se)
-Bine,aşa mai merge... Dă-mi ţoalele...ţine încălţările şi ciorapii...Gott mit uns!
A.B.:
-Fireşte că-i uns, fiindcă altfel n-ar aluneca...
(cortina)
Συμποσίον -Banchetul ( 1 )
scenetă-comico-platonico-satirică
TABLOUL I
DECOR: Interiorul unei crîşme rustice cu pereţii spoiţi cu var şi piatră vînătă, cu mese lungi din scînduri negeluite, laviţe joase, aşternute cu fîn, ca să fie moale dosului chefliilor şi o tejghea largă, din marmură de Paros, odinioară imaculată, acum pătată cu vin şi nenumăratele deşte unsuroase care-au atins-o, încărcată cu amfore, bărdace şi ulcioare de toate soiurile şi mărimile. Deasupra ei, pe zid, o frescă mare înfăţişîndu-l pe Zeus răpind Europa. Tatăl olimpienilor e zugrăvit într-o manieră naivă, în chip de boulean blînd şi bălan, cu pielea de-un naramziu pămîntiu ca lutul răscopt, cu coarnele în formă de liră, cu botul umed şi limba scoasă lubric, aţintind din profil cu ochiul mare, holbat, privitorul, în timp ce fecioara răpită strînsă sub greabănul său viguros e feştelită într-o nuanţă stranie, sinilie, precum carnaţia unei înecate de-o lună.
SCENA I
JUPÎN KORAKI MANOLAKI (amestecînd vin cu apă într-un crater pîntecos, către comesenii care bat cu ulcele în mese scandînd : "vin, vin, vin!"):
-Iasu, Iasu, setoşii taichii, vin într-o clipită...(către public):hehehe, trebuie tact şi fermitate, o spun cu o anumită înţelepciune, să conduci o tavernă ca asta! Credeţi că-i uşor, mai ales în vremuri de criză? Şi cîte crize n-au trecut peste Evropeea mea...criza melancoliei hibernale, seceta de anţărţ, mana strugurilor, rezbelul troheic şi alte năpaste, dar har-domnului că am un moft eficient, nu dau de băut decît limbuţilor, iară în ciuda tuturor detractorilor, care-mi prevesteau falimentul fiindc-aş vinde cică vinaţ contrafăcut din boştină, pot spune că numărul celor care-mi vizitează locanda e-n continuă creştere, de la o sută de gîtlejuri uscate pe zi, pîn la o sută cincizeci-două sute!
FANAKI (fecior în casă, chelner, ţucălar, om bun la toate, cu o mină îngrijorată arătîndu-i amforele goale):
-Jupîne, nu mai avem vin, ce-i de făcut, ne sparg ăştia băşicile de porc de la ferestre? ! dar ce zic io, băşici, să nu ne spargă fisiocnomia şi ţestele!
KORAKI (zîmbind enigmatic):
-Lasă-i bre, Fane, că se-mbată ei şi cu apă chioară! Vezi minunea asta ?( îi arată un şip din sticlă, conţinînd o licoare albastră) O am de la neică-tu Dionisie, e-o zamă de lungit cheful îi zice "ecvolimbuţie" sau mai sclifosit "ecoscriitură", e destul să picur din ea doi-trei stropi la o butie cu apă de ploaie şi iasă a mai prima retsina ce-a băut-o Olimpu'! Nu te mai jelui ca muierile, ştii doar că am soluţii pentru orice necaz!
FANAKI ( îi scutură lui Koraki o scamă de pe hlamida azurie în care e înţolit):
-Fiindcă veni vorba de muieri, patroane, io zic că n-ar strica s-angajezi niscaiva hetaire kampiloase, nurlii, cu cărniţa tare, ba chiar şi doi-trei kouroi drăgălaşi şi boiţi pentru cei pidosnici care iubesc în contra firii, să le mai aţîţe simţirile cînd dau pe gît poşirca asta! Ştiu io un motel din Pireu unde s-adună năierii şi curvele...
KORAKI (oftînd):
-Ce crezi, ficior, că nu m-am gîndit la asta cînd am deschis afacerea? Dar vezi tu, ăsta-i şpilu, aici benchetuie doar literaţii, muzele stau într-alt loc...şi-apoi la beţie, pentr-un dos nurliu lesne se-ncaieră oamenii şi-şi fac rău din te miri ce! Peste milenii, un neam de franci barbari vor face din asta o filosofie de viaţă, născocind dictonu' "şărşe la fam"...
FANAKI (dînd din umeri):
-Adică cum ar veni, cerşeşte foamea?
KORAKI:
-Nu, bre, n-o bunghişi! Ce Hades, mai lecturează şi tu, că doar te-am numit paharnic-editor, lasă codanele, nu le mai fugări prin boscheţi, pune laba pe-o bucoavnă, colea...înseamnă "caută femeia", priceput-ai?
FANAKI (trăgînd şmechereşte cu ochiul):
-Păi asta fac de-o viaţă, jupîne, o caut peste tot: în crîng, prin livada cu măslini, în agora şi la scăldat...să n-am io parte de farmecele Afroditei şi poala Calyopii, dacă te mint!
KORAKI (turnînd din crater poşirca vineţie în ulcele şi aşezîndu-le pe o tipsie):
-Bine, bine, mă scatofilule, acu du-le ăstora de băut că urlă de juma' de ceas că li-e sete!
SCENA II
Pe uşă păşeşte precaută, cu paşi uşori, Atalanta. E înveşmîntată ca un puşcaş marin din trupele speciale: tunică şi nădragi bufanţi din pînză verde-kaki cu modele imitînd frunzele de acant, bocanci cu talpă groasă, vestă din kevlar şi o şepcuţă cu cozoroc pe creştet, doar că poartă în bandulieră un arc mare ionian, o tolbă cu săgeţi şi-o măciucă zdravănă cu ghinturi din bronz, ce l-ar face să pălească de invidie şi pe năbădăiosul Heracles.
FANAKI:
-Pe Parnas şi ţîţele Almatheei, ce arătare! Kalimera, drăguţă, eşti hoplit sau hoplită?
ATALANTA (calmă, dar încordîndu-şi bicepşii):
-Cată şi-ai să afli, de eşti curios, voinice!
Fanaki se apropie vrînd s-o ciupească de şold, dar Atalanta, mişcîndu-se fulgerător îi prinde mîna, îi pune piedică şi-l buşeşte de duşumele, proptindu-şi talpa în grumazul lui.
KORAKI ( conciliant):
-Uşurel, vă rog disputele se rezolvă altfel pe-aici, turbulenţa, violenţa, nu doar cea verbală ci şi cea implicit gestuală, spiritul revanşard n-au ce căuta aici!
ATALANTA:
-Musiu era curios în legătură cu sexul meu.Pot să-l asigur că în cea mai mare parte a timpului sunt o doamnă, dacă nu eram îi striveam traheea sau îi rupeam cerbicea. Cîteodată mă simt copilăroasă şi-mi place să rup doar cîte-o falcă sau să fracturez un degeţel. E drept, cu fraierii ăia doi, pseudocabalini, Rhoikos şi Hylaos n-am avut încotro, a trebuit să le iau glanda, au încercat să mă violeze. Dumneata eşti proprietarul bodegii?
KORAKI (arătînd spre mesele la care convivii ciocnesc şi sporovăie zgomotoşi)
-Am onoarea...dar cu ce prilej vizitaţi paranghelia noastră, aţi fost invitată la banchet?
FANAKI (ridicîndu-se şi scuturîndu-se de colb):
-Angajeaz-o, jupîne, e tare de vînă, poate căra şi zece amfore pline ochi cu vinaţ odată...
KORAKI (amabil):
-Vă interesează, stimabilo, un job, o sinecură în locanda mea? Pot a vă propune postul de paharnic, nobilă ocupaţie, că doar aveţi şarmul lui Ganymede, sunt sigur că invitaţii mei vor aprecia eleganţa limbajului, calmul atitudinii...
ATALANTA:
-Nu mă interesează, de fapt eu caut un poet care să glorifice pentru posteritate de preferinţă cu versuri în metru antic, peripeţiile prin care-am trecut...
KORAKI:
-Aţi nimerit la ţanc, avem de toate, pe-alesul: semidocţi, agramaţi, pseudoepigramişti, ba chiar o falangă zdravănă de veleitari arţăgoşi, mereu cu şpanga, pardon condeiul, scos, şi nu numai! Trebuie doar să le gîdilaţi puţin orgoliul, guşa sau cerul gurii cu o pană înmuiată-n ulei că vomită tot: egloge, ode, balade, ba chiar unii-s capabili să regurgiteze Iliada sau Odiseea pe ritmuri rap!
Συμποσίον -Banchetul ( 2)
TABLOUL II
DECOR: Aceeaşi tavernă veselă a lui kir Kir Manolaki Koraki, antrepreneur de voie bună, maniere alese şi lichide bahice.
SCENA I
Fanaki, purtînd o tipsie cu ulcele simple din lut şi o amforă de cinci vedre, decorată cu motive kitschoase roş-negre, nimfe, fauni, sileni înlănţuiţi într-o horă, imitînd ceramica de Atica, se îndreaptă spre grupul gălăgios al convivilor.
CRITIAS ( mîngîindu-şi barba inelată, cu ironie):
-Iaca-l şi pe Ganymede-al nost' ...da' mult ţi-a trebuit nenică pîn' să ne aduci de băut!
FANAKI ( cu obrăznicie):
-Da, da, a durat ceva pînă culeserăm via, stoarserăm strugurii, aşteptarăm borhotu' să fiarbă cătinel, ce crezi matale?
CRITIAS ( aruncîndu-i o juma de drahmă bacşiş, , fără să bage de seamă strîmbăturile lui Fanaki, care însă nu se retrage rămîne în umbră, cu braţele încrucişate, trăgînd cu urechea):
-Bine, bine, te du...să vii cînd rămînem pe sec...(se ridică cu o ulcică în mînă)...onorabili comeseni, useri de tot felu' naţia şi vocaţia, ne adunarăm aici precum oiţele blîndei Demeter ori ciutele Artemidei nu doar ca să ne cherchelim din poşirca lui kir Koraki ...(gustă din ulcică şi se strîmbă)...ptiu că-i mai amară decît cucuta sărmanului soţ al Xantipei, ci ca să dezbatem şi să ridicăm zidirea unei şcoale...Epicur are îmbuibaţii lui, heracliţii cu ale lor vorbe "la vale, la vale se duc toate de-a rostogolul" nu se scaldă de două ori în aceeaşi apă, la fel...(se scarpină în barbă)...Pitagora cu echeru' după ureche şi discipolii lui numărînd paradigmele, teoremele şi alte alea, Diogene cu doaga şi-antalu' lui, ba pînă şi hăbăucul de Antistene, şterpelind de ici, de colo, îşi ridică şcoală...de ce să n-avem şi noi logoreicii noştri, faliţii noştri de soi în orice ramură a firii,vă întreb?
ASMAŢUKI (cu entuziasm, aplaudînd):
-Brava, brava, aşa-i! Că m-am săturat să tot scriu pîn privăţi, pă foi de lobodă, ghemuit pe te miri unde...să rădicăm şcoală, cu bănci, scăunele, hîrtie d'a bună, condeie, călimări şi tăt ce trebe la scris...cu cerneala m-ocup io, că ieste multe bozii pîn' ogradă la mine!
CRITIAS (uşor dispreţuitor):
-Stai uşurel, nene, întîi să stabilim dogmele, pe urmă om înlesni şi ce trebuie la scris...
ASMAŢUKI:
-Io-s poet să se ştie...(scoate o foaie şi citeşte exaltat):
" Bortelim o fîntînă, mare...adîncă
Cel setos pusu-şi-a în ea tăt doru'
De struguri, de apă, de viţă pe stîncă
Bem şi ne loăm uşurel amu' zboru'
Venim din ţara cea mai uscată
Ne-neacă gîtleju' chinuit şi năierii
Ar bea din undă lacrimioara curată
Ne-ar preface setea în urdă, oierii..."
CRITIAS:
-Stai jos, Basile, nu te-ncrunta în van, că n-o să mori de sete, avem grijă şi de tine...de toţi poeţii, în genere, fiindcă se ştie, vorba cîntecului: " de la Nil la Amazon, făr de cuşmă ori palton, orice fire trează scrie, glume, ghiers şi poezie..."
PLATON (ridicîndu-se entuziasmat)
-Prezent...şi eu sunt poet...adică cu modestele mele virtuţi vin s-aduc înaintea domniilor voastre, un florilegiu de virtuţi personale transpuse literar, care să-mi fie iertat orgoliul firesc, dar fost-au înfăţişate şi celor mai iluminoase minţi ale Terrei, ce ar putea stabili fără erori dacă...
CRITIAS (cu un gest autoritar):
-Hooo, băi..tu cine mama lutului, fiu' Geei mi-eşti?
PLATON ( cu dezamăgire)
-Sunt nepotul tău, Platon! Unchiule, nu mă recunoşti?
CRITIAS:
-Nu...vorbeşti împiedicat, ca un metec, baţi apa-n piuă de grija untului rînced...Platon avea barbă, unde ţi-e barba?
SCENA II
KORAKI (venind cu o tipsie plină de momiţe de juncan, coaste de bou, fudulii de berbec coapte în spuză):
-Barbas non facit philosophum...Luaţi, stimabililor, frigăruile acestea eco-comestibile, merg de minune cu retsina mea vîrtoasă!
BORDATES (zîmbind hîtru şi mîngîindu-şi barbişonul elegant, cîrlionţat şi cănit cu meşteşug):
-Aşa e, aparenţele înşală...dar nici ifosele! N-am duşmani dar asta nu mă împiedică să critic neghiobiile unora ce-şi dau ochii peste cap, oftînd ca un juncan scopit de doru' mîndrei lui Io ce se-necă ca toanta-n sărătură...
PLATON :
-Mi-am ras-o...pe meleagurile hiperboreene nu se poartă bărbile fiincă se fac ţurţuri în smocuri şi clincănitul lor enervant dăunează încropirii stihurilor...(cu agresivitate)...dar, de cînd m-am întors spre patria mea îndepărtată, Atică, Beoţie de basm, Arcadie în care văzui şi eu, lumina zilei...
CRITIAS:
-N-o mai lungi, spune de-a dreptul, ce te nemulţumeşte-n cetatea noastră, nepoate?
PLATON:
-Multe..murdăria de pe uliţe, impoliteţea trecătorilor care nu se trag deoparte cînd trece un virtuos ca mine, vorbele aspre ce mi se aruncă în obraz...(cu agresivitate, privind către cei prezenţi)...eu vă vorbesc din vîrful unei piramide mai înalte decît cele ale Eghipetului, pe cînd domniile voastre de atîta minte şi dignitate mîncaţi doar masline stricate şi fleică de lătrător, daţi şase drahme pe litra de untdelemn, vinaţu' e gratis măcar, ba mai plătiţi şi bir la arhonţi, mai mult de juma' din agoniseală şi pen' ce? Vă spun tot eu, că vin din patria democraţiei adevărate, vi-e higeya în genuni, aţi pîrjolit ogoarele, vă ştergeţi cu scolastica şi pedagogia la dos, aţi năruit tot ce se putea nărui...( Critias cască plictisit, Bordates ascultă meditativ în timp ce în cotlonul său Fanaki îşi notează conştiincios cu condeiul pe o fiţuică ţinută pe genunchi)...
CRITIAS (făcînd un semn maiestuos):
-Gătaşi nepoate? Că vreau să trecem la ordinea de zi...
PLATON:
-Pardon? Just a minute...(continuă cu exaltare)...de cînd am sosit în urbea înţeleptei Palas-Athini, toţi mă atacă, fiindcă port acest nume...veţi sări ca să devoraţi un om care scrie şi el ce-l îndeamnă potenţa, care cine-ştie, fost-a silit să-şi părăsească vatra natală ca să se salveze...
ASMAŢUKI (mestecînd un dumicat unsuros):
-Da, aşa-i, să ştie că mari ploi şi potop trecu amu' ceva ani înapoi dîn Arcadia, pînă în Pelo-zo...pelo-po..po-nez! Şi io...hîc...era să mă-nec, noroc cu un ins de bine ce mă trase dîn puhoi...
PLATON (înclinîndu-se):
-Mersi pentru completare domnule...(continuă vehement, cu gesturi ample ale braţelor, trunchiului şi capului): deci săriţi să mă sfîşiaţi ca nişte fiare, ca nişte feroci piranii setoase de sînge neîntinat...dar voi, voi cei pe care lumea vă socoate mari, deştepţi, instruiţi filosofi, voi inşilor aveţi macăr o patrie, un loc, un maidan unde să-nnoptaţi, unde să vă extindeţi şetrele imunde? Retoric, vă întreb, deci...
LATUNIAS (clătîndu-şi gura cu o o duşcă de vin către Bordates):
-Daragoi moi, pe la noi prin Sciţia Major, în urbea Tyras mai ales, limbuţi dintr'ăştia ca pevezenghiul ăsta ras, sunt dezbrăcaţi la chelea goală, unşi cu păcură, tăvăliţi prin fulgi şi urcaţi pe-un prepeleac să-i rîdă toţi trecătorii...(arătînd spre Platon)...ăsta de-aici care ne fericeşte cu stenahoria lui ar ţine agora în veselie f'o lună!
BORDATES:
-Am înţeles, domnule Platon...dacă ăsta vi-e numele, n-o să vi-l contest şi la urma-urmelor nici nu mă interesează persoana domniei-voastre...pe mine nu m-ar deranja nici dacă v-aţi numi Euripide, Sofocle sau Aristotel! (bate cu palma într-o foaie sinilie scrisă cu litere mici)...însă ce scrieţi aici este neghiobie curată...dar s-o luăm cătinel, cu paşi mici...dacă am înţeles eu bine vă sfîşie piraniile...metaforic vorbind, însă nu prea aveţi cărniţă pe oscioare, şi fie vorba între noi, cum zicea nemuritoru' Socrates: ne plimbaţi aiurea prin bătătură, fiindcă leliţa-i plecată cu treburi. Bîiguiţi stihuri calpe, fără haz dar vă visaţi în Academie...
PLATON:
-Fiindcă veni vorba de academie, aflaţi că persoana mea cu imens respect se pleacă în faţa unui magister, căci discipulus voi să fiu, am venit ca să-nvăţ...aşadar cu umilinţă, preînţelepţilor vă întreb:aveţi ceva de împărţit cu opera mea? Vorba unui literat din vremiile viitoare " nu mă cautaţi pingele ci la frumuseţea zicerii mele...
KORAKI (aducînd încă o amforă plină-ochi cu tulburel, recită visător):
-Sutore, sutore, ne ultra crepidam!
FANAKI (volubil):
-Aşa-i jupîne, că bine le mai zici, ca matale mai rar înţelept: nu-mi ultragia, ţuţăre, crepidaţiile...io unu' care am numărat şi notat cîte ulcele a băut fiteşcare, pot să spun că stimabilu' de colo, Palton, parcă-i zice scrie cu gingăşie...mie-mi place gingăşia la muieri, nu la bărbaţi, da' asta-i chestie de gust...
KONAKI (dîndu-i o scatoalcă părintească după ceafă):
-Coloribus et gustibus non disputandum...beţi, stimabililor beţi pînă nu mai puteţi căci în acest fel chintesenţa libertăţii spiritului va ieşi la suprafaţă biruitoare!
ASMAŢUKI (golind stacana):
-Vivat...că şi io am spus mereu...(silabisind): A-ţi suferit de foame , sete? A-ţi fost năpăstuiţi ? A-ţi beut pocalu' deznădejdii pîn' la fund? Atuncea da-ţii drumu, bre...(se ridică chiuind şi tropăind)...uita' şa să-nvîrte fata şî pă stînga şî pă dreapta, alelei mîndruţo, hăiii!!!
PLATON:
-Frumos, ba chiar superb, domnule Azmuraki, sunteţi un adevărat poet, mă-nclin în faţa sensibilităţii domniei tale!
SCENA III
CRITIAS (bate cu ulceaua în masă):
-Să lăsăm chestiunile de estetică pe mai tîrziu...acum aş vrea să socotim cu abacu sau din minte ce şi cum...mai precis: răsădim vorbe la stînjen pătrat, înnegrim coţi după coţi de pergament scump, purtăm polemici pînă tîrziu în noapte, la ce bun, stimabililor, că dacă facem socoteala şi tragem linia....
KONAKI ( amabil, turnînd vin în ulcele):
-Nulla dies sine linea...
FANAKI (săritor, scoţînnd din buzunar un papirus rulat, îl desface şi citeşte): kir Anghelaki, trei vedre de retsina, o fleică de mistreţ împănat cu cimbru şi usturoi, duduia Sabina, deh, cuconiţă tînără, gusturi subţiri, două ţoiuri de mastică,din aceea fină de Chios ş-un copănel de curcă la grătar, Hadrian din Samosata, o duzină de momiţe de juncan şi două vedre, Dedal, cine naiba o fi şi ăsta, f'un mîncău ce bea şi haleşte incognito sub pelerina de avatar, o porţie de burtă şi rinichi de vită înăbuşite în vin cu sos de hribi...
KONAKI (gînditor):
-Ar trebui să le măsor greutatea şi burdihanu' înainte şi după ce pleacă din tavernă...
CRITIAS:
-Da, maestre, da' vorba ceea:qui prodest...
BORDATES:
-Beatus, qui prodest, quibus potest! Pedagogic, na!
KONAKI:
Quidquid discis, tibi discis!
LATUNIAS (rîzînd):
- Qui rogat, non errat...iertat fie-mi accentu' neacademic, aşa-i spuneam drăguţei de Ninocka, secretara mea cînd nu izbuteam s-o înduplec să hie drăgăstoasă cu mini după o şedinţă de dictare prelungită!
CRITIAS:
-Qui tacet, consentire videtur. Eiii, n-aveţi nimic de zis...că dacă nu ridicăm şedinţa!
KONAKI (autoritar):
-O clipă, aicea nu-i Aeropagu' intră cine vrea iasă cine poate... nosce te ipsum , ego bibamus, da' înainte de a ridica şedinţa, toată lumea să pună pe masă talantu'..cît a băut, mîncat!
ASMUŢAKI:
-Hîc...pardon, io biban nu halesc că m-am înecat odată c-un oscior...
Se produce zarvă mare, îmbrînceli, unii golesc la repezeală ulcelele, alţii vreau s-o şteargă pe-ascuns. Pe podea, Papavasilaki, un ins gîrbovit şi taciturn desenează în nisip rotocoale şi recită bolborosind cu greutate:
"acolo unde nu-i
nu este fi-va nu în veci ahoe
n-am fîrtaţi surori nepoţi mătuşi
muri-va-n final şi taica Noe
scufundu-mă uşor sub uşi
între prag şi metafizic
imuabil inundabil insolid incolor
doar atît eu vă zic:
zoroastru mithra zeus
nu-s în cărţi pe viitor
căci plutesc şi dacă mor
luaţi uşor a mea fiinţă
ca pe-un moft sublingual
ba aş zice chiar casubstanţeal..."
LATUNIAS (călcîndu-l pe mînă):
-Hai, bre, repegior la chicior, că vine adnota de plată, rămîi Decalyon pe vîrf de deal, făr'o carboavă c-o babă slabă lîngă tini...
PAPAVASILAKI:
-Noli tangere versulos meos!
FANAKI (curios):
-Ce zice, stimabilu' că n-are monezi, talgere în buzunar?
CRITIAS:
-Iaca, un Arhimed de buzunar, bău şi el o cinzeacă şi-acum se consideră abisal!
Va urma