Editorial
De început, un nou început
EUROPEEA
Anul I numărul 1 APRILIE 2018
Ion Corbu
Victorița Duțu - Tablou
Revista ”Ruropeea” a apărut în 2003 și avea următorul format: o secțiune ”Revista Europeea” în care textele erau selectate valoric și publicate de către redacție. Această secțiune, în viziunea inițială, ar fi trebuit să fie tradusă în limbile oficiale ale UE și publicate într-o secțiune corespunzătoare fiecărei limbi în parte. Pe elipsa din prima pagină a Europeii se află 28 de steluțe care conține steagul fiecăreia dintre cele 28 de țări membre UE. Prin klik-area uneia dintre steluțe ar trebui să se deschidă secțiunea corespunzătoare uneia dintre țări. Din păcate, nu a funcționat decât parțial, revista în limba română. Formatul informatic destul de sofisticat și greu de utilizat a făcut ca această secțiune, de revistă, să nu aibă succesul pe care îl scontasem. A doua secțiune a site-ului era și este secțiunea ”literatura online, respectiv ”atelierul literar”. Această secțiune este una interactivă, online, în care membrii pot posta, diferențiat, texte și comentarii. În formatul în care există această secțiune, adică, fără niciun fel de cenzură și acceptând membri care postează fără asumarea identități și, mai ales, având exigențele de ”limbaj ecoliterar” și ”nu atacului la persoană” credem că această secțiune, în raport cu prima, a constituit și constituie un real succes.
Revista de față vine să împlinească aspirația realizată parțial, până acum, și anume, aceea ca site-ul să aibă o revistă culturală asumată. Mijloacele informatice actuale au făcut, iată, ca acest deziderat să fie atins.
Reiau, dintr-un editorial mai vechi: ”Scrisul nu poate fi decât plăcere ori necesitate înțeleasă ca pasiune. În niciun caz obligație. Europeea oferă, tuturor celor care scriu, posibilitatea de a publica. Şi, după cum se observă, mulţi publică aici. Unii se mai supără şi pleacă, alţii revin, pe urmă iar se supără şi iar pleacă ş.a.m.d. Alţii nu mai revin. Însă Europeea, cu toate dificultăţile şi păcatele sale tehnice, rămâne. Şi, sper, va rămâne pentru mult timp.
Europeea este vie adică trăiește din pasiunea pentru scris, comunicare, părtășie și fapt artistic a membrilor săi. Pentru mulți a devenit obișnuintă accesarea zilnică a site-ului. Sunt, se pare, și cititori. Simpli cititori care găsesc aici, poate, plăcerea lecturii.
Se publică, aici, de la naiv până la profesionist. Sunt multe texte deosebite, unele superbe. Sunt autori valoroși. Unii au deja cărți publicate. Alții au devenit deja autori recunoscuți. Sper să fie cât mai mulți.
Am observat că unii şi-au retras textele. Nu ştiu de ce. Poate în semn de protest. Protest faţă de ce? Aşteptam o motivaţie, eventual un e-mail. N-au făcut-o. Este dreptul lor. Europeea îi aşteaptă să revină. Cu înţelegere şi afecţiune.
Din păcate, implicarea mea în diverse proiecte presupune dedicarea unei mari părți din timp acestor proiecte în defavoarea Europeii. Cu toate acestea intru zilnic pe site. Evident nu citesc tot. Selectiv însă citesc câteva texte. Unele, multe, merită a fi remarcate, merită comentarii. Și, mai mult, ar trebui tipărite. Poate anul acesta să începem publicarea unor volume Europeea. Poate. Din păcate mediul economic actual nu este deloc favorabil. Însă speranța moare ultima. De exemplu, sonetele lui William Shakespeare, traduse de Radu Ștefănescu ar trebui publicate. Și nu numai.
Sunt mulți autori valoroși care evoluează aici. Amintesc câțiva, cu rugămintea adresată celor nenominalizați de a nu se supăra: Adrian Suciu, Loredana Cristea, Liviu Bordaş, Dana Banu, Cristian Vasiliu, Vasile Intime, Iulia Ralia, Ioana Barac Grigore, ecsintescu, de când scrie, cel puțin aici, ecoliterar, Sanda Nicucie, Adriana Gheorghiu, Ana Sofian, Andrei Florian, Veronica Pavel.
Evident nu pot să nu amintesc și contestatarii declarați Corneliu Traian Atanasiu. Ioan Peia și Kosta Vianu care sunt autori valoroși și care, chiar dacă au ceva cu mine, se pare, nu le este absolut indiferent spiritul europeic și ecoliteratura și, sporadic, revin aici. Eu nu amestec planurile. Valoarea este una raporturile interumane, alta.
Așadar Europeea, departe de a-și fi atins obiectivele, totuși trăiește din această pasiune comună a membrilor săi: scrisul. Adresez tuturor acestor pasionați tradiționalul „La mulți ani!” în speranța că anul 2010 va fi mai prielnic autorilor europeici.”
PS. În cadrul acestei pagini mai postez câteva intervenții de-ale mele pe care le consider utile în înțelegerea spiritului europeic.
Scrisul ca negare a cititului
R E M E M B E R
Am încercat să evit „socializarea” membrilor site-ului în ideea unei cât mai mari libertăţi de expresie şi de valorizare. Valorizare obiectivă dar şi subiectivă, pentru că, în domeniul creaţiei spirituale, în special al literaturii şi artei, subiectivismul personal şi colectiv pot fi determinante în aprecierea şi impunerea unor valori. De prea multe ori, şi istoria este plină de exemple, „valorile” „impuse” instituţional sau nu, de către grupuri ori „batalioane de asalt ideologic” s-au dovedit a fi efemere ori chiar dacă au „rezistat” o vreme, s-au dovedit a fi caduce, imediat ce factorii de „impunere” au încetat să mai existe. Am convingerea că tot ce se impune cu forţa, din punct de vedere valoric, poate fi pus sub semnul întrebării ba chiar nu are valoare perenă.
Pe de altă parte o excesivă socializare, prin inextricabilele hăţişuri relaţional-psihologice care se creează, te pun în imposibilitatea de a mai putea spune „verde în faţă” părerea despre un text, fapt ce dăunează scopului declarat al site-ului acela de a depista, încuraja şi cultiva valori.
Am subliniat şi altă dată varietatea de motivaţii şi posibilităţi de expresie artistică a membrilor secţiunii „atelier literar” a site-ului, de la ingenuu la grafomanie, de la netalentaţi şi închipuiţi la adevăraţi artişti ori supratalentaţi. Site-ul este pus la dispoziţia oamenilor, oamenii sunt unici iar unicitatea lor conferă o infinită diversitate existenţială şi de talent lumii şi, stricto sensu, atelierului literar.
Nu trebuie ignorat faptul că în spatele fiecărui text se află un OM. Cu aspiraţii, sensibilităţi, dotat cu mai mult sau mai puţin talent ori chiar deloc talentat. Că dacă scrie, poate, motivaţia scrisului său de multe ori nu o înţelegem. Că există bucurie, fericire speranţă însă, din păcate, şi suferinţă, dramă ori adevărate tragedii umane. Pentru unii dintre aceşti mari crucificaţi ai suferinţei scrisul este ori îl consideră leac, o adevărată şansă motivaţional-existenţială. Poate eliberatoare, poate un fel de prelungire prin continuitate în plan spiritual a unor trăiri şi sentimente de mare frumuseţe şi bogăţie sufletească în raport cu, să spunem, dramatismul asumării conştiente şi de mare luciditate a faptului că o boală incurabilă le-a intersectat destinul.
De aceea fac un apel către toţi membrii site-ului să încerce să nu-şi tansforme comentariile în „măciuci ideologice” , în „bolovani ai cavernelor”. Imaginaţi-vă, cei care comentaţi un text, că puteţi fi asemuiţi medicilor. Aveţi dreptul şi obligaţia să „extirpaţi” răul textual însă principiul medical, „primum non nocere” ar trebui să opereze şi în acest caz. Spuneţi adevărul percepţiei Dvs. în raport cu un text însă faceţi-o cu o anume „blândeţe”, cu discernământ şi de ce nu, încercaţi să intuiţi efectul spuselor Dvs. Nu uitaţi că niciunul dintre noi nu deţine monopolul adevărului, Că valorile artistice, în general sunt subiective şi au un mare grad de „perisabilitate”. Şi mai ales nu fiţi ultimativi. Lăsaţi oamenilor o şansă. Şi mai cu seamă referiţi-vă la text. Argumentaţi sine ira et studio însă argumentaţi. „Desfiinţarea” oricui este posibilă printr-un comentariu inteligent şi malefic mai ales când cel care comentează este şi talentat. Însă vă recomand să analizaţi cu discernământ şi să nu trageţi cu tancurile în rândunele. Ca să nu mai vorbesc de atacurile la persoană, epitetele jignitoare, ori chiar insultele, care, din păcate, nu lipsesc. Parodia este una iar invectiva este alta!
Marele Blond, l-am numit pe Fănuş Neagu, spunea cândva: „în România mai mult se scrie decât se citeşte”
Scrisul are multiple motivaţii pe care nu le analizez acum.
„Scrisul publicat” te poate plasa în sublim sau ridicol.
Autorii şi cititorii avizaţi realizează din câteva versuri, cuvinte, fraze, etc. despre ce este vorba.
Veleitarismul, grafomania, mitomania, autogenialismul sunt păcate mari şi grele. Ecomaculatura nu poate avea justificare decât „ca drept la exprimare”
Un minim IQ presupune că, dacă, intenţionat sau nu, ajungi la Ateneu la un concert şi eşti nepregătit, asculţi liniştit ori pleci. Ori te uiţi la ceilalţi şi încerci să te adaptezi. În nici un caz nu începi să dansezi. Ori să încingi o horă.
Dreptul la exprimare este una, creativitatea, experimentalismul, chiar şi „revoltismul” ori negativismul şi altele asemenea sunt altceva însă infantilismul şi „facilitismul” ori „nonvalorismul” chiar dacă, în virtutea dreptului la exprimare, pot apărea pe Europeea, nu trebuie încurajate.
Nu doresc să rănesc pe nimeni însă nu pot asista impasibil la degradarea valorii unor texte care apar pe Europeea.
Aşadar vă invit să fiţi mai exigenţi cu textele pe care le publicaţi pe acest site. Iar pe autorii avizaţi îi rog să nu mai escaladeze discuţii având ca obiect texte slabe. O simplă atenţionare, ori o remarcă, nerăutăcioase, urmate de ignorarea unor astfel de texte, consider eu, sunt suficiente.
Nu este nevoie să fiţi prezenţi zilnic pe prima pagină. Publicaţi atunci când aveţi ceva valoros. Şi nu neglijaţi cititul. Vă rog să vă faceţi un bilanţ şi să vedeţi câte ore dedicaţi zilnic cititului şi câte scrisului. Rezultatul vă va spune multe despre calitatea textelor dumneavoastră.
Închei spunând non multa, sed multum. Pentru cine are ochi...de citit.
Pare a fi o modă dezavuarea, criticarea, denigrarea, defăimarea, ridiculizarea, etc. a tot ce este român şi românesc. Cu un fel de mazochism sui generis, care pare să genereze un fel de bucurie secretă, se încearcă pe toate căile discreditarea românilor şi a României. Este drept, România nu se află în cea mai fastă perioadă a sa însă de aici şi până la a nega totul este o cale lungă. Pe care unii o fac. Sincer ori manipulaţi, conştienţi sau nu, plătiţi sau nu, din banii poporului român ori ai altora. Aproape toate mizeriile posibile şi imposibile ni se aruncă în cârcă. Parcă suntem victimile unui plan diabolic de deculturalizare şi depopulare. Ne pleacă inteligenţele, am depăşit se pare, milionul de analfabeţi, sinuciderile se ţin lanţ, sărăcia ameninţă fibra esenţială a poporului, ticăloşia a fost legalizată, bogăţiile ţării au fost şi încă mai continuă să fie vândute pe nimic iar românii se simt din ce în ce mai singuri, din ce în ce mai străini în propria lor ţară. Indivizi, care mai de care "reprezentanţi" ai poporului român secretă un fel de lături care, amestecate cu fiere şi ură, sunt aruncate în capul acestei naţii cu dispreţ şi perseverenţă.
Până când toate acestea? Până când şi până unde spiritul creştin şi toleranţa pot îndura aceste mizerii, neadevăruri, insulte şi ordinării? Mulţi dintre intelectualii ţării, deveniţi, în percepţia mea, intelectoni, adică un fel de cameleoni care îşi schimbă opiniile după cum bate banul ori interesul se înregimentează cu arme şi bagaje în slujba unei cleptocraţii veroase, rapace şi ipocrite.
Să ne resemnăm? Niciodată. Timpul ne presează. Devine nerăbdător. Spiritul şi inteligenţa românilor cresc exponenţial cu greutăţile, constrângerile, trădările. Avem o capacitate de rezistenţă şi de renaştere extraordinară.
O genă phenixiană pare implantată în ADN-ul nostru. Am fost ocupaţi, am fost trădaţi, am suferit dar am renăscut, parcă mai viguroşi, din propria noastră cenuşă.
Suntem un popor glorios care rezistă la întretăierea intereselor marilor puteri ale lumii de două mii de ani. Vom sorbi, poate, şi ultima picătură de amar însă vom renaşte. Spre disperarea retardaţilor care ne tot insultă. Durerea mare este că, de multe ori, "carne din carnea noastră" se dedă la acest oribil gest de denigrare. Nu trebuie să mai tolerăm aşa ceva. Nu trebuie să mai răbdăm.
Spunea Vlahuţă în finalul poemului său "România pitorească" "“Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: “Sunt român”” iar geniul poetic al neamului, Eminescu, numit "cadavrul din debara" de imbecili iresponsabili scria:
" Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!"
M-am bucurat găsind pe internet un filmuleţ: Lumea fără România. Douăzeci de milioane la miliardele Lumii! Numeric, aproape nesemnificativ. Valoric? Vă las să judecaţi singuri.
L A U D A T I O
