Ideea europeană

Cultural, România a fost tot timpul în Europa.

CULTURA ROMÂNĂ, ÎN PERMANENȚĂ, A FĂCUT PARTE DIN MAREA CULTURĂ EUROPEANĂ

DIN ISTORICUL IDEII EUROPENE

„Ideea europeană” are rădăcini adânci în istorie. Proiectele unor, oameni de stat, clerici, filosofi, gânditori, în această direcție datează din cele mai vechi timpuri. Inițial ele aveau o direcționare monarhistă cu tentă religioasă. Mai apoi, în secolele XVII-XIX, s-au situat sub spectrul filosofiei. Secolul al XX-lea a relansat aceste proiecte în forme democratice, republicane.

Evul mediu a fost dominat de proiecte unioniste favorabile fie monarhiei, fie papalității. Astfel de proiecte datează încă de la începutul secolului al XI-lea, respectiv anul 1073 când a avut loc pontificarea lui Grigorie al VII – lea. Dintre proiectele favorabile monarhiei amintim „ De Monarchia” celebra lucrare a lui Dante Alighieri srisă între 1310 – 1313 care conține sintagma ”Europae Nobilissima Regia” ori proiectul germanului Engelbert d’Amont, iar dintre proiectele favorabile papalității menționăm pe acela din 1445, al lui viitorului Papă Pius al II – lea, Aeneas Sylvius Piccolomini. Deoarece nu ne propunem un excurs istoric, mai amintim proiectele utopice ale lui Jean Jaques Rouseau, care propunea o confederație, Montrsquieu cu Liga Lyceeană, Jeremy Bentham cu Dieta Europeană, aceștia din secolul al XVII-lea.

Trecând peste alte numeroase proiecte ajungem la „Comitetul internațional de coordonare a mișcărilor pentru unificarea Europei” numit mai târziu „Mișcarea Europeană”. Primul congres organizat de către acest Comitet de coordonare a avut loc la Haga fiind prezidat de Winston Churchill și a avut ca rezultat practic înființarea Consiliului Europei, după care a urmat Uniunea Parlamentară Europeană. Să mai amintim și punctul de vedere al lui Charles de Gaulle care în 1965 propunea conceptul „concertul statelor europene” ca o contrapropunere la caracterul supranațional al Comunității precum și pe acela expus de Margaret Thatcher în 1988 de realizare a unei Europe unite prin cooperarea activă a statelor suverane.

Reconsiderarea poziției țărilor din centrul și eastul Europei în cadrul construcției europene a avut loc odată cu intrarea în scena politică a lui Mihail Gorbaciov care a promovat conceptul „casa comună europeană” de la Atlantic până la Urali.

Așadar a curs multă apă pe râurile și fluviile europene până la ajungerea la stadiul actual al ideii europene.

România în Comunitatea Europeană, iată, a devenit o realitate.

Europa între optimism şi secesionism

Se aud voci şi au loc mişcări care critică UE şi îi vor, cât mai degrabă, dacă se poate, dispariţia.

Îmi pare rău că, din păcate, se încearcă aruncarea şi a copilului, adică, a UE, odată cu apa din copaie!

Construcţia UE este un bun câştigat. Şi este o construcţie la care se visează din antichitate. Şi reprezintă un pol de putere economică politică şi socială. Pol capabil să facă faţă provocărilor actuale.

Şi-a dovedit eficienţa mai devreme decât orice eurooptimist ar fi putut crede!

Vă amintiţi criza subprime americană din 2007? Ce a făcut această criză la modul cel mai general? A exportat matrapazlâcurile zeilor de pe Wall Street în toată lumea. Astfel, fiecare cetăţean al Planetei a plătit pentru abuzurile şi escrocheriile făcute, de conivenţă, de către manageri de bănci, bănci, agenţii de rating şi alţii din America.
Dacă nu ar fi fost UE nu s-ar fi putut ajunge la un punct de vedere comun în zona europeană, astfel că Anglia ar fi spus una, Germania alta, Franţa altceva, Italia ar fi avut şi ea o poziţie şamd. Adică, ar fi operat celebrul principiu al lui "divide et impera" Convenabil polului de putere american.

Ei bine, existând UE, Sarkozy, el era preşedintele în exerciţiu al UE, dacă ţin bine minte, în numele a 250 mil de oameni, adică al unei mari forţe politice, economice şi sociale, a ieşit şi a bătut cu pumnul în masă spunându-le americanilor, parafrazând, să-şi bage minţile în cap că nu sunt singuri pe planetă. Şi, aşa, împreună şi cu reacţia altora, s-a ajuns la situaţia de a se pune în discuţie ceva care era inimaginabil altfel. Adică, Sistemul Monetar Internaţional bazat pe o monedă de emisiune şi anume, USD.

Americanii nici acum nu s-au trezit din această lovitură! Şi iată, acum se prefigurează deja pierderea monopolului american în sistemul internaţional de plăţi şi a dolarului ca monedă de rezervă internaţională. Se structurează acum noi poli de putere economică şi se deschide competitivitatea. între zona dolarului, zona euro, zona yoanului, a yenului , rublei (probabil ţările BRICS vor adopta, în final, o monedă bazată pe un coş de monede) etc.

În acest context, a proceda secesionist şi a dori frângerea monedei euro şi înfiinţarea unei monede mediteranean-est europene ar fi o mare inabilitate ca să nu spun, greşeală.

UE este, cum am spus, un bun câştigat. Procesul nu este încă ireversibil. UE trebuie reformată, îmbunătăţită dar în niciun caz fracturată. Adusă în evul mediu!
Trebuie făcute eforturi de aliniere a salariilor şi pensiilor în toate ţările UE la nivele superioare, trebuie reformat managementul UE adică, trebuie responsabilizaţi şi aleşi democratic membrii şi conducătorii Comisiei Europene, trebuie implementată DEMOCRAŢIA MIXTĂ, de tip complementar, adică, reprezentativă şi directă, etc. Trebuie reformat sistemul bancar, definanciarizat şi pus în slujba economiei reale, nu ca acum când s-a desprins de aceasta şi a devenit pur speculativ, trebuie, cum bine propune Junkers o armată proprie, etc. Numai aşa UE poate deveni un adevărat pol de putere iar euro o monedă sigură, stabilă şi care să nu fie afectată de şocurile provenite din alte zone ale planetei.
Şi faptul că am ieşit din criză fără catastrofe social-economice se datorează politicilor convergente ale UE.

Prin urmare, înainte de a distruge, eu v-aş sugera să meditaţi serios la ce punem în loc şi la ce consecinţe vom suporta.
Bref, Europa trebuie reformată şi nu divizată. Europa trebuie democratizată şi nu fracturată. Moneda "Euro" trebuie sprijinită să fie puternică şi nu trebuie revenit la situaţia monedelor naţionale. Europa trebuie scoasă de sub hegemonia austerităţii germane şi trebuie să devină o mare orchestră condusă de dirijori aleşi, care să poată fi demişi democratic şi care să răspundă în faţa cetăţenilor europeni.

Abia distrugând acesată construcţie extraordinară, vom realiza ce pierderi uriaşe vom avea. Fie şi dacă ne gândim la apariţia de noi monede, de mijloace birocratice care să împiedice libera circulaţie şi la barierele artificiale, de tot felul, care se vor ridica.
UE s-a construit greu şi a fost visul, de secole, a milioane de oameni. S--ar putea distruge uşor! Şi ar fi păcat. Mare păcat!

EUROPEEA

Revistă ecoliterară de cultură

ISSN 1583-8234