PR / T 123.456.7890 / F 123.456.7899 / info@mysite.com / © 2023 by PR.  Proudly created with Wix.com

© Copyright 2018, Toate drepturile rezervate. Powered by Asociația Europeea.
  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon

Europeea nr n-1

Europeea n-2

Europeea n-3

Europeea n-4

ASE

CLR

CV (ÎLU)

Noutăți

Evenimente

Cele mai recente comentarii

Link

Web

Polemică



EUROPEEA
Anul I numărul  1  APRILIE  2018

 
ION CORBU

Lichelismul ca permanență sau devalizarea controlată a țării

Final de regim. De regim ceaușist. Crâncen, neîndurător, opresiv și lung. Foarte lung. Prea lung. Insuportabil de lung. Regim care, se părea, nu se va termina niciodată. Nicodată. 

În acel decembrie, însângerat cu vinovăție, oamenii își plângeau morții și încercau gustul extraordinar al unei libertăți mai mult ori mai puțin iluzorii. Speranța se arăta la orizont. Multora nu le venea să creadă. Aveau impesia că visează și le era teamă că, atunci când se vor trezi totul se va spulbera. 

Lichelele fostului regim tremurau și făceau un pas, strategic, înapoi. Părea că frica îi paralizase. Presupuneau că a venit vremea să răspundă. Pentru toate nenorocirile și suferințele pe care românii le înduraseră atâta amar de vreme. Frică, foame, frig, lipsă de speranță. Cenușiul acela morbid Peste tot. Cenușiu, lipsuri, crispare. Cozi și lipsuri. Lipsuri și cozi.

Însă locul, aparent lăsat liber de lichelele speriate de moarte, era, imediat, ocupat. Cine erau noii ocupanți? Neolichelele. De regulă, legendații fostului sistem. Se declanșase o luptă. Care pe care. Cine spune mai repede despre alții că sunt lichele. Acest primat părea că-i absolvă de păcate, că îi spală și îi face mai curați, mai uscați. Îi legitimează. Le dă dreptul să facă apeluri. Se revendică de la o minimă morală!

Venise vremea lor. A legendaților, a neolichelelor. Pozițiile nu trebuia să fie cedate. Ca niște forturi, era necesar să fie menținute și apărate cu orice preț. Și au fost apărate. Și rețelele s-au refăcut. Și noile lichele au preluat frâiele. 

Școlite, bursierizate în occidentul în care oamenii de rând nu aveau acces, selectate  

după teste minuțioase, după capacități intelectuale și, mai ales, după loialitate și angajament. Adevărații stâlpi ideologici ai noului regim. Cu putere de convingere și carismă, dezinvolți cu alibiuri puternice de disidenți. Evident, disidențe bine planificate, studiate și contrafăcute. A devenit celebră o spunere televizată ieștă din gura unui actor al ”Revoluției”: ”Mircea fă-te că lucrezi!”

Mulțimile au nevoie de repere, de modele. Iar mințile dotate ale temutei securități nu au stat degeaba. Au avut informații, au știut, au anticipat și au acționat. Un ușor moment inițial de derută. Nu erau siguri dacă autorii loviturii de stat vor rămâne și se vor implica direct. Dar lucrurile s-au lămurit rapid. Și s-a dat startul. Principiul? Vechi. Cunoscut. Actualizat: vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât. 

Și, mai apoi, s-a trecut la împărțirea între ei a prăzii. A averii țării. A averii tuturor. Încet, încet, au inventat proceduri și metode de transfer ”legal” al proprietății. Au luat credite și au falimentat apoi băncile. Au ”sterilizat” în câțiva ani, economiile și resursele românilor de rând. De exemplu: aveai bani pentru o mașină, un apartament. În câțiva ani cu aceste sume mai puteai cumpăra câteva pâini. 

Au urmat fabricile, combinatele, retrocedările. Epoca marilor șpăgi și a comisioanelor. Cu nesaț s-au smuls hălci din avuția națională. S-au făcut mari averi. Cât americanii în cinci generații. Susținerea și motivarea ideologică a iuțelii de mână și nebăgării de seamă au revenit eltelor școlite și pregătite. Noilor lichele. Neolichelelor. De 100 de ori mai ticăloase, rapace și mai abjecte decât vechile. Puse cu arme, bagaje, verb și capacitate de prostire a proștilor în slujba noilor stăpâni. Foștii liniei a doua a vechiului regim. Degeaba au strigat, unii, lustrație! Punctul 8 de la Timișoara. Zadarnic! Ingineria socială aplicată asupra unui popor blând, tolerant și ținut sub o teamă controlată, zeci de ani, și-a făcut efectul. Iar noii stăpâni și-au atins obiectivele! Ce era al tuturor a devenit al lor, al acoliților lor, al noilor camarile.

Încet, încet România a fost destructurată, devalizată, îngenuncheată Milioane de oameni nu au mai avut altă șansă decât să plece. Unde au văzut cu ochii. Și să facă cele mai neplăcute munci. Și să simtă privirea, de multe ori disprețuitoare, a cetățenilor din țările pe unde au ajuns. Și unde se simt, mulți, un fel de paria ai societății. Muncesc. Muncesc mult și strâng din dinți. Mai și înjură. Înjură urât. Mai fac și scandaluri. Și lucruri rele. Se mai și revoltă. Revolta dureriasă a exasperării. A umilinței și neputinței de a face ceva pentru salvarea propriei lor țări. Dar nu au ce face. Muncesc și trimit bani acasă. Și mor de dor. Și li se destramă familiile. 

Majoritatea și-a pierdut orice speranță. Pare că Dumnezeu însuși a părăsit această țară. Pare că prăpădul s-a așternut peste România. 

Grădina Maicii Domnului, spunea un Papă! Care Grădină? Care Maica Domnului?

 

Conștiința cremuită a neamului și schimbarea la față a legilor
Pamflet


Sigur, dintre cele 7,4 milioane de flegme adresate frezei rejectatului național, o cotă-pate s-a distribuit și liichelelor care au susținut, necondiționat, poate cel mai detestabil și monstros sistem personal de conducere a României. 

În perversa întreprindere de legalizare a sistemului ticăloșit, în iobagizarea și îngenuncherea României, în punerea în pericol a însăși ființei naționale, neoliichelele s-au pus cu arme și bagaje la dispoziția nemerniciei și ticăloșiei. Și nu au văzut în acest sistem niciun pericol, nicio primejdie. 

Să fie vorba despre idealism și naivitate? Sau de vreun oportunism rapace și imoral? Ori de vreo misiune îndeplinită și executată întocmai și la timp? Să nu uităm că, în anii totalitarismului, bursele în vest puteau constitui adevărate pacte cu diavolul. Ori, se știe, de sub puterea diavolului nu se poate ieși decât cu picioarele înainte! 

Istoria, ca în toate situațiile tenebroase, va face lumină și în acest caz. Mai devreme ori mai tîrziu. Până atunci, se pare, există suficiente suspiciuni rezonabile, ca să folosim și noi sintagma fanion a deceniului turmentat și impostor, să credem că personajul cu un evident comportament schizoid, a susținut, asumat și oportunist, unul dintre cele mai abjecte personaje politice post decembriste. Omul care a păcălit tot ce se putea păcăli. De la standardele oftlmologice pentru a urma cursurile unei școli de ofițeri până la standardele politice și morale neceasre accederii în cea mai înaltă magistratură într-un stat republican.

Să nu fi putut observa . autointitulatul apelant al liichelelor, unul dintre cele mai corupte personaje politice, acțiunile sale vizibil ilegale și fulminanta lui ascensiune, bazată pe corupție, fals, fraudare electorală și fărădelege? Să nu fi văzut el nicio primejdie în toate acestea?

Să nu fi auzit el de bișnița antedecembristă a ipochimenului care-și evaluează capacitatea managerială în funcție de metrii lungime pe care îi are barcazul pe care se află? Să nu-i fi ajuns la ureche mitele, inteligent mascate, în schimburi și vânzări de mașini, terenuri, case, direct sau prin interpuși? 

Îi vor fi fost străine vuietele presei despre înstrăinarea flotei, subordonarea justiției, protocoale secrete, machiavelicele înțelegeri pentru lichidarea adversarilor politici? Dar mințirea unor lideri ai lumii că în Constituție n-ar fi prevăzută instituția suspendării din funcție? Nici comportamentul de râmă care se târăște oricum și oricât numai să mai rămână la butoane? Dar milioanele de voturi fraudate dintre care, cu toate instituțiile în mână, nu s-au putut găsi, în ani de zile decât vreo 7 sau 8? Să fi fost hiperfilosofoidul nostru așa orb și surd? Să fi avut el o morală cu geometrie variabilă? Ori cremele și balsamurile cu care își unge ilustru-i corp de batracian moral și oportunist vor fi având darul să acopere toate duhorile, toate pestilențialităție cloacei maxime pe care o găsea ” la înaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta.”.

Să nu fi putut intui kantoidismul dâmbovițean nici un pericol pentru România în toate acestea? Nici în spunerea istorică -ce spun eu istorică?- metagalactică potrivit căreia învățământul românesc produce tâmpiți?

Să nu fi observat el că România s-a depopulat? Că în anii în care el lăuda regimul în care, cum spune, extaziat, distinsul homo philosoficus, ”credem care e binele în chip matur al României” au plecat în pribegie peste 5 milioane de oameni? Probabil, la scara filosofică a numerelor mari, raportat la miliardele planetei, acesta este un număr nesemnificativ. Chestie de raportare, deh!

Când matrozul, ajuns vătaf, îndemna medicii să părăsească țara conștiința liicheiană nu vedea niciun pericol? Probabil sistemul său de valori open source, cu cât o țară se depopulează ori își pierde creierele cu atât mai mult este în neprimejdie!
 

Ei bine, toate acestea au rămas nepercepute pentru filosoful fixat, parazitar, de opera și numele unui filosof adevărat, autonom, nelipit de nimeni. Intelectul său nu a decelat nimic din reverberațiile acestor turbulențe politice și etice? Nimic? Nimic? Altfel nu se explică o frază demnă de lacheii totalitarismelor celor mai atroce: „Timp de 10 ani cât ați fost, sunteți președintele României, nu ați făcut decât să ne așezați pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne așezăm. Și pentru asta vă mulțumim”.Frază pentru care cântăreții lui Kim Jong Un, cu siguranță, ar putea fi invidioși. 

Ei bine, într-un singur an, de la alegeri și până acum, s-au abătut asupra României toate nenorocirile din lume! Toate relele. Toate distrugerile. Toate pericolele. Toate primejdiile. Pe care el, conștiința de serviciu a neamului, vine, acum, să le învingă. Să vindece România de toate aceste ciume multicolore. El, care, până acum, nu a ingurgitat Allium sativum iar organu-i vorbitor, bine dezodorizat, nu împrăștie duhoarea unui regim care să fi generat asemenea cataclisme sociale!

Ei bine, minciuna fără limite, deformarea adevărului și sentințele iește parcă dintr-un burdihan, fie el și cremuit și îmbălsămat, nicidecum dintr-un creier, au găsit vinovatul: Parlamentul. Uitând sau neținând seama că acesta a fost ales cu doar un an în urmă și că reprezintă poporul și dreptul lui la reprezentare. Că așa este în democrații. În state de drept. În state în care nu minorități exaltate, nu minți cremuite și nealese, nu indivizi nemulțumiți că poporul nu i-a creditat nici cât două cepe degerate, nu fac ori nu ar trebui să facă legi. 

La ce se mai dedă supradimensionata conștiință a neamului? Pentru nivelul de ură ieșită precum șerpii din toți porii hoitului filosofic, Parlamentul a devenit ținta. Răul. Răul absolut. 

”Infractorii noștri din Parlament” ”au mutilat Codul Penal” ”să-i scape pe ei de pușcărie” ”să ne distrugă pe toți”. Codul penal, care, de fapt, abia a intrat în dezbatere, este, deja, ”născut din indiferență și ură la adresa propriului popor” iar ”ce fac ei în Parlament frizează demența” Citești și te crucești. Te freci la ochi, te ciupești? Vreo dovadă, vreun exemplu cât de mic? Nici vorbă. Sentințe date otova. Manipulare cât cuprinde. Omniminciună!

Și blestemățiile mincinoase continuă. Fără ca vreun rudiment de circumvoluțiune să tresară. Fără ca măcar vreo urmă, vreun rest de conștiință să aibă o cât de mică mustrare sau îndoială. Spune, distinsa ”conștiință a neamului” în disprețul total al adevărului, probabil, intenționând ca aceasta să fie o dovadă: ”Citiți amendamendele! E ca și cum ar vrea să ne pedepsească pe toți pentru că i-am împiedicat din prima clipă să-și facă mendrele cu noi. Schimonosind legile, au dat drumul la toate nelegiuirile de care e capabilă ființa banditească a unei societăți. Vom putea fi omorâți pe stradă, copiii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor. Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot. Au făcut legi pentru apărarea criminalilor, borfașilor, șuților. Au legat mâinile justiției” 

Am citit amendamentele. Sunt în litera și spiritul Directivei europene privind consolidarea prezumției de nevinovăție. Și sunt menite să prevină abuzurile, înscenările și dosarele la comandă din deceniul cântat și lăudat de această connștiință în care, geometria morală variabilă este atotcuprinzătoare. Am fi vrut un exemplu, unul singur care să demonstreze ceva din spusele neprihănitei conștiințe. Nimic. Se mizează pe naivitatea și credulitatea unora. Pe faptul că unii oameni, mai ales hașrezistenții înghit pe nemestecate astfel de gulgute. Preiau slogane, clișee lozinci. La cea mai mică analiză ori dubitație, toate alegațiile ilustrului filosof-salvator se dovedesc simple fumigene. Praf în ochi. Zgomot de fond. Lături ideologice, pur și simplu. Minciuni cât cuprinde!

Departe de a fi ceea ce încearcă să spună că ar fi, legile justiției și amendamentele la Codul penal, încearcă și, în parte, reușesc să mai repare din ce s-a mutilat în anii negri ai conducerii țării de către idolul său de care, se pare, acum, când nu mai are butoanele și nu mai poate oferi avantaje, ca de exemplu, avioane pentru transportul burdihanelor cremuit-mirositoare, începe să ia distanță. Adică să se delimiteze. Tipic oportunist: cât a fost la putere laude, limbi catifelate, prosternare și yesmenism. Cum nu mai e la putere, delimitare. Catifelacul se pregătește pentru noi posterioare. En titre!
 

Ce ne mai spune umflat de ură și minciună apostolul ad-hoc al dreptății? Ne mai spune că ”infractorii vor crea în curând o uniune: UPR („Uniunea Pușcăriașilor din România”) care, cu vremea, se va transforma în partid și va câștiga alegerile” Și că ”Primejdia, pentru un popor, poate veni din afară sau dinăuntrul țării. Acum nu suntem distruși prin cotropire. Peste România nu dau turcii, peste România nu dă Armata Sovietică victorioasă. Acum ne-a cotropit pegra societății noastre, românași de-ai noștri, care fură în timp ce agită tricolorul arătând cu degetul spre UE și spre Departamentul de Stat al Americii. Flutură tricolorul, fraților, și ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă țara.” 

Haida de! De unde rezultă așa ceva? De nicăieri. Nu tu un exemplu. O probă. O explicație logică. O ceva. Adică, să se ia, copy paste, din textul de lege sau din amendamente, un articol sau mai multe. Și să se spună: uite, acest articol spune așa. Ori asta înseamnă că. Etc. Etc. Nimic, nimic, nimicuța. Părerologie, spuse prinse după ureche. Dacă nu cumva spuse minuțios elaborate în vreun laborator. Care demonstrează disprețul față de adevăr și față de popor. Care, nu-i așa?, nu gândește. Ia lucrurile cum îi sunt prezentate și iese în stradă. La proteste. La răsturnarea ordinii de drept rezultate în urma alegerilor corecte, libere și necontestate de către nimeni. Metodă cunoscută. Denigrează, denigrează! Tot rămâne ceva. Și instigarea este gata! Antidemocra’ie ]n toat[ regula. C\t cuprinde. Anarhism in nuce!

Evident, din tehnica manipulării, nu putea să lipsească flatarea acelora cărora li se adresează și pe care și-ii vrea aderenți și susținători: ”„No, hai!” e un îndemn care scoate poporul român la lumină. Acum avem prilejul să arătăm că nu suntem o adunătură de oameni așezați între granițe de borfași. Ieșind în stradă cu sutele de mii, ne vom așeza ființa pe tipsia națiunii care suntem și o vom arăta lumii întregi.”
*
* *
Așadar, iată, primejdiometrul filosofal pare că a ieșit din decenala hibernare etico-istorică și a devenit de o sensibilitate activistică de neimaginat. Și detectează pericole acolo unde nu sunt. Pericole închipuite, care devin primejdii care devin apocalipse potențiale. Pe care se simte obligat să le denunțe și, mai ales, se simte obligat să îmbrace cămașa morții și să le învingă. Asemni sfântului care a învins balaurul. 

Însă, conștient fiind că nu are nici harul, nici forța și, probabil, nici căderea să o facă singur, împrumută arma cuvântului de la, poate, unul dintre cei mai mari români: Avram Iancu. Fără să-i tremure tastele, fără să-i tremure vocea și fără să i se cutremure sistemul filosofic heideggerian.

Devenit apostol al dreptății, omul se crede îndreptățit să vorbească în numele românilor și să împrăștie sentințe. Care mai de care mai nedrepte, care mai de care mai controversate și care merg până la aberație. Dar ce contează? Scopul scuză mijloacele!
Neoapostolul filosof apelează, de data aceasta, nu lichele, ci, vezi doanne, poporul. Și se și vede călare pe un cal alb. De pe umerii săi desfășurându-se o mantie albă, imensă. Care, încet, încet, acoperă armatele de români, de toți românii care s-au aliniat conștiinciși pe milioane de rânduri în spatele său. Și sunt gata cu toții să se lupte cu Primejdia. Cu Primejdiile! Cu balaurii primejdiilor. 

Ce sentiment plăcut. Ce muzică divină aude în urechi. În creier. În trupul său supracremuit și odorizat! El, el celestul. El, supremul! De mult știa că o dată și o dată ungerile sale vor avea rezultat. Din corpul său vor crește aripi albe. Mari. Imaculate. Care îl vor face să pluteacă deasupra tuturor primejdiilor. Și, din ochii săi vor țâșni milioane de sulițe care vor distruge orice pericol, orice primejdie, orice rău. Și stoluri, stoluri de porumbei albi i se vor înfățișa cu ramuri de măslin în cioc. 

Își aduse aminte de o frază spusă de idolul său filosofic: ” Prin ce iaduri trebuie să mai treacă omul până să înţeleagă că nu el se face pe sine? Da, avea dreptate. Devenise apostol. Erou. Erou. Cineva, peste sine, îl făcuse astfel Iar lui îi revenea rolul să-i facă eroi pe alții. Să le aducă forța și ființarea de a fi stăpânii propriilor lor ființări. Nu mai realiza dacă visează sau este ralitate. Îi venea să strige clipă, oprește-te! 

 

Val de laude și răsucirea lui Antonescu în mormânt

 

De ce, s-a spus, a fost arestat Antonescu? Pentru că ”a refuzat să accepte ieșirea din război” Aceasta a fost marea minciună menită să justifice actul de la 23 august 1944. Spun minciună pentru că iată, odată cu deschiderea arhivelor, a ieșit la iveală o telegramă de la Ankara.

Telegrama a fost expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessendin Ankara cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania primului ministru turc Saracoglu. Iata-i traducerea in romaneste:

„Primul ministru [al Turciei] m-a informat astazi ca a primit o telegrama de la insarcinatul cu afaceri turc la Bucuresti in sensul urmator: M-am intalnit chiar acum cu primul ministru. (Ion Antonescu Nota mea) El mi-a spus ca situatia este foarte serioasa. In doua zile intreaga Basarabie va fi ocupata de rusi. Noi dorim ca dv. sa actionati ca intermediarii nostri pentru a obtine un armistitiu. Vorbesc in deplin acord cu regele, cu maresalul si cu toti liderii opozitiei. Va rog sa obtineti in interval de 24 de ore raspunsul guvernelor britanic si american la urmatoarele:

1) trimiterea unui reprezentant roman la Moscova pentru a incheia un armistitiu

(2) intrarea simultana in legatura cu americanii, britanicii si rusii pentru a stabili conditiile unui armistitiu sau

(3) discutarea conditiilor armistitiului la Cairo cu aliatii.

(4) Primul ministru al Romaniei ar dori sa stie care dintre cele trei alternative este preferata de guvernele britanic si american”

Este clar că Antonescu era hotărât să semneze Armistițiul cu rușii. Stalin îi acceptase 3 condiții de ieșire onorabilă din război. Conditiile propuse de Antonescu si acceptate de Stalin erau:
 

”1. Guvernul roman acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru parasirea Romaniei.

2. Valoarea despagubirilor de razboi sa fie fixata in raport cu greutatile financiare ale Romaniei si de situatia ei economica.

3. Sa se respecte o zona libera, in care guvernul roman sa functioneze nestanjenit de trupe straine.”

Conținutul telegramei, sursă absolut neutră, se coroborează și cu alte surse dintre care amintim depoziția la proces a generalului Aldea și a lui Gheoghe Brătianu:

In Curierul din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, marturiseste:
„Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru tara, ne-a gasit nepregatiti din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era planuita pentru 26 August, dar, in dimineata zilei de 23 August, am fost informat de rege ca in dupa-amiaza aceleiasi zile el va acorda o audienta maresalului Antonescu si lui Mihai Antonescu… Maresalul Antonescu a comunicat, in cursul audientei, decizia sa de a incheia armistitiul, adaugand ca el a si vorbit cu ministrul Clodius in legatura cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea intregii tari de catre nemti si, poate, arestarea si deportarea regelui si a celor ce sprijineau actiunea sa. Audienta la care participa si generalul Sanatescu, a fost brusc intrerupta de rege, care pentru cateva minute, a venit sa ne comunice noua celor ce ramasesem intr-o camera alaturata, decizia de armistitiu a maresalului. Dupa ce ne-am sfatuit putin, am ajuns la concluzia ca, fara sa mai asteptam ziua de 26 August, si cu riscul vietii, trebuia sa-l arestam imediat pe maresal si pe Mihai Antonescu.”

Gheorghe Bratianu in depozitia sa facuta la procesul maresalului Antonescu in 1946, spune:
„In ziua de 23 august 1944, dimineata am fost trimis la Snagov de catre sefii partidelor de opozitie, care mi-au dat insarcinarea sa vorbesc cu domnul maresal pentru incheierea imediata a armistitiului. Aceasta, in urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat aceasta insarcinare. Am fost la Snagov si am vorbit cu domnul maresal si cu domnul M. Antonescu. Adaug ca inaintea mea fusese in acelasi

scop si domnul Ion Mihalache. In timpul cat se discuta, domnul Mihai Antonescu si domnul maresal au avut initiativa unei audiente la Palat si chiar s-a telefonat, fiind eu de fata, acolo, in acest scop. Domnul maresal mi-a cerut asentimentul scris al sefilor de opozitie pentru ca sa incheie armistitiul in conditiile care erau cunoscute si mi-a spus, imi aduc aminte, ca daca va obtine acest asentiment in scris, indiferent de parerea nemtilor, el va incheia armistitiul. Mi-a cerut sa-i aduc raspunsul scris inainte de ora 15. Eu l-am asigurat ca-l voi aduce inainte de ora 15. M-am inapoiat la Bucuresti. A survenit o oarecare intarziere pana sa se poata intruni cei trei sefi de partide. Am comunicat acestora raspunsul domnului maresal. Au fost de acord sa dea asentimentul in scris, ce urma sa se dea in cursul zilei. Dar m-au autorizat sa comunic maresalului inainte de ora 15 ca poate face uz de acest asentiment in audienta de la ora 16 la Palat . Cand am fost la Snagov mi s-a spus de intrevederea cu ministrul german Clodius si stiu ca era vorba ca domnul maresal sa semneze armistitiul.”

Iată ce scria Antonescu în "Însemnări din celulă" "c. - a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine, am arătat Dlui Mihalache...[3] , poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim. Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă...[4] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război." Exregele a săvârşit acest gest odios. Şi acum prezintă încredere!

Prin urmare valul de laude cu "reper moral" ”viață exemplară” ”erou” ba sunt unii care vor sanctificarea regelui, este KO. Am avut de-a face cu un act de TRÂDARE NAȚIONALĂ!

În concluzie, desfid pe oricine mai susține că Antonescu nu voia să scoată țara din război și nu voia să semneze Armistițiul cu rușii. Cele de mai sus demonstrează, FĂRĂ PUTINȚĂ DE TĂGADĂ contrariul.

  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now