top of page

Polemică

​



EUROPEEA
​
Anul I numărul  1  APRILIE  2018
​

​

Lichelismul
ION CORBU
PayPal ButtonPayPal Button

Lichelismul ca permanență sau devalizarea controlată a țării

​

Final de regim. De regim ceauÈ™ist. Crâncen, neîndurător, opresiv È™i lung. Foarte lung. Prea lung. Insuportabil de lung. Regim care, se părea, nu se va termina niciodată. Nicodată. 

În acel decembrie, însângerat cu vinovăție, oamenii îÈ™i plângeau morÈ›ii È™i încercau gustul extraordinar al unei libertăți mai mult ori mai puÈ›in iluzorii. SperanÈ›a se arăta la orizont. Multora nu le venea să creadă. Aveau impesia că visează È™i le era teamă că, atunci când se vor trezi totul se va spulbera. 

Lichelele fostului regim tremurau È™i făceau un pas, strategic, înapoi. Părea că frica îi paralizase. Presupuneau că a venit vremea să răspundă. Pentru toate nenorocirile È™i suferinÈ›ele pe care românii le înduraseră atâta amar de vreme. Frică, foame, frig, lipsă de speranță. CenuÈ™iul acela morbid Peste tot. CenuÈ™iu, lipsuri, crispare. Cozi È™i lipsuri. Lipsuri È™i cozi.

Însă locul, aparent lăsat liber de lichelele speriate de moarte, era, imediat, ocupat. Cine erau noii ocupanÈ›i? Neolichelele. De regulă, legendaÈ›ii fostului sistem. Se declanÈ™ase o luptă. Care pe care. Cine spune mai repede despre alÈ›ii că sunt lichele. Acest primat părea că-i absolvă de păcate, că îi spală È™i îi face mai curaÈ›i, mai uscaÈ›i. Îi legitimează. Le dă dreptul să facă apeluri. Se revendică de la o minimă morală!

Venise vremea lor. A legendaÈ›ilor, a neolichelelor. PoziÈ›iile nu trebuia să fie cedate. Ca niÈ™te forturi, era necesar să fie menÈ›inute È™i apărate cu orice preÈ›. Și au fost apărate. Și reÈ›elele s-au refăcut. Și noile lichele au preluat frâiele. 

Școlite, bursierizate în occidentul în care oamenii de rând nu aveau acces, selectate  

după teste minuÈ›ioase, după capacități intelectuale È™i, mai ales, după loialitate È™i angajament. AdevăraÈ›ii stâlpi ideologici ai noului regim. Cu putere de convingere È™i carismă, dezinvolÈ›i cu alibiuri puternice de disidenÈ›i. Evident, disidenÈ›e bine planificate, studiate È™i contrafăcute. A devenit celebră o spunere televizată ieÈ™tă din gura unui actor al ”RevoluÈ›iei”: ”Mircea fă-te că lucrezi!”

MulÈ›imile au nevoie de repere, de modele. Iar minÈ›ile dotate ale temutei securități nu au stat degeaba. Au avut informaÈ›ii, au È™tiut, au anticipat È™i au acÈ›ionat. Un uÈ™or moment iniÈ›ial de derută. Nu erau siguri dacă autorii loviturii de stat vor rămâne È™i se vor implica direct. Dar lucrurile s-au lămurit rapid. Și s-a dat startul. Principiul? Vechi. Cunoscut. Actualizat: vom fi iarăși ce am fost È™i mai mult decât atât. 

Și, mai apoi, s-a trecut la împărÈ›irea între ei a prăzii. A averii țării. A averii tuturor. Încet, încet, au inventat proceduri È™i metode de transfer ”legal” al proprietății. Au luat credite È™i au falimentat apoi băncile. Au ”sterilizat” în câÈ›iva ani, economiile È™i resursele românilor de rând. De exemplu: aveai bani pentru o maÈ™ină, un apartament. În câÈ›iva ani cu aceste sume mai puteai cumpăra câteva pâini. 

Au urmat fabricile, combinatele, retrocedările. Epoca marilor È™păgi È™i a comisioanelor. Cu nesaÈ› s-au smuls hălci din avuÈ›ia naÈ›ională. S-au făcut mari averi. Cât americanii în cinci generaÈ›ii. SusÈ›inerea È™i motivarea ideologică a iuÈ›elii de mână È™i nebăgării de seamă au revenit eltelor È™colite È™i pregătite. Noilor lichele. Neolichelelor. De 100 de ori mai ticăloase, rapace È™i mai abjecte decât vechile. Puse cu arme, bagaje, verb È™i capacitate de prostire a proÈ™tilor în slujba noilor stăpâni. FoÈ™tii liniei a doua a vechiului regim. Degeaba au strigat, unii, lustraÈ›ie! Punctul 8 de la TimiÈ™oara. Zadarnic! Ingineria socială aplicată asupra unui popor blând, tolerant È™i È›inut sub o teamă controlată, zeci de ani, È™i-a făcut efectul. Iar noii stăpâni È™i-au atins obiectivele! Ce era al tuturor a devenit al lor, al acoliÈ›ilor lor, al noilor camarile.

Încet, încet România a fost destructurată, devalizată, îngenuncheată Milioane de oameni nu au mai avut altă È™ansă decât să plece. Unde au văzut cu ochii. Și să facă cele mai neplăcute munci. Și să simtă privirea, de multe ori dispreÈ›uitoare, a cetățenilor din țările pe unde au ajuns. Și unde se simt, mulÈ›i, un fel de paria ai societății. Muncesc. Muncesc mult È™i strâng din dinÈ›i. Mai È™i înjură. Înjură urât. Mai fac È™i scandaluri. Și lucruri rele. Se mai È™i revoltă. Revolta dureriasă a exasperării. A umilinÈ›ei È™i neputinÈ›ei de a face ceva pentru salvarea propriei lor țări. Dar nu au ce face. Muncesc È™i trimit bani acasă. Și mor de dor. Și li se destramă familiile. 

Majoritatea È™i-a pierdut orice speranță. Pare că Dumnezeu însuÈ™i a părăsit această È›ară. Pare că prăpădul s-a aÈ™ternut peste România. 

Grădina Maicii Domnului, spunea un Papă! Care Grădină? Care Maica Domnului?

Conștiința cremuită

Conștiința cremuită a neamului și schimbarea la față a legilor
Pamflet


Sigur, dintre cele 7,4 milioane de flegme adresate frezei rejectatului naÈ›ional, o cotă-pate s-a distribuit È™i liichelelor care au susÈ›inut, necondiÈ›ionat, poate cel mai detestabil È™i monstros sistem personal de conducere a României. 

În perversa întreprindere de legalizare a sistemului ticăloÈ™it, în iobagizarea È™i îngenuncherea României, în punerea în pericol a însăși fiinÈ›ei naÈ›ionale, neoliichelele s-au pus cu arme È™i bagaje la dispoziÈ›ia nemerniciei È™i ticăloÈ™iei. Și nu au văzut în acest sistem niciun pericol, nicio primejdie. 

Să fie vorba despre idealism È™i naivitate? Sau de vreun oportunism rapace È™i imoral? Ori de vreo misiune îndeplinită È™i executată întocmai È™i la timp? Să nu uităm că, în anii totalitarismului, bursele în vest puteau constitui adevărate pacte cu diavolul. Ori, se È™tie, de sub puterea diavolului nu se poate ieÈ™i decât cu picioarele înainte! 

Istoria, ca în toate situaÈ›iile tenebroase, va face lumină È™i în acest caz. Mai devreme ori mai tîrziu. Până atunci, se pare, există suficiente suspiciuni rezonabile, ca să folosim È™i noi sintagma fanion a deceniului turmentat È™i impostor, să credem că personajul cu un evident comportament schizoid, a susÈ›inut, asumat È™i oportunist, unul dintre cele mai abjecte personaje politice post decembriste. Omul care a păcălit tot ce se putea păcăli. De la standardele oftlmologice pentru a urma cursurile unei È™coli de ofiÈ›eri până la standardele politice È™i morale neceasre accederii în cea mai înaltă magistratură într-un stat republican.

Să nu fi putut observa . autointitulatul apelant al liichelelor, unul dintre cele mai corupte personaje politice, acÈ›iunile sale vizibil ilegale È™i fulminanta lui ascensiune, bazată pe corupÈ›ie, fals, fraudare electorală È™i fărădelege? Să nu fi văzut el nicio primejdie în toate acestea?

Să nu fi auzit el de biÈ™niÈ›a antedecembristă a ipochimenului care-È™i evaluează capacitatea managerială în funcÈ›ie de metrii lungime pe care îi are barcazul pe care se află? Să nu-i fi ajuns la ureche mitele, inteligent mascate, în schimburi È™i vânzări de maÈ™ini, terenuri, case, direct sau prin interpuÈ™i? 

Îi vor fi fost străine vuietele presei despre înstrăinarea flotei, subordonarea justiÈ›iei, protocoale secrete, machiavelicele înÈ›elegeri pentru lichidarea adversarilor politici? Dar minÈ›irea unor lideri ai lumii că în ConstituÈ›ie n-ar fi prevăzută instituÈ›ia suspendării din funcÈ›ie? Nici comportamentul de râmă care se târăște oricum È™i oricât numai să mai rămână la butoane? Dar milioanele de voturi fraudate dintre care, cu toate instituÈ›iile în mână, nu s-au putut găsi, în ani de zile decât vreo 7 sau 8? Să fi fost hiperfilosofoidul nostru aÈ™a orb È™i surd? Să fi avut el o morală cu geometrie variabilă? Ori cremele È™i balsamurile cu care îÈ™i unge ilustru-i corp de batracian moral È™i oportunist vor fi având darul să acopere toate duhorile, toate pestilenÈ›ialităție cloacei maxime pe care o găsea ” la înaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta.”.

Să nu fi putut intui kantoidismul dâmboviÈ›ean nici un pericol pentru România în toate acestea? Nici în spunerea istorică -ce spun eu istorică?- metagalactică potrivit căreia învățământul românesc produce tâmpiÈ›i?

Să nu fi observat el că România s-a depopulat? Că în anii în care el lăuda regimul în care, cum spune, extaziat, distinsul homo philosoficus, ”credem care e binele în chip matur al României” au plecat în pribegie peste 5 milioane de oameni? Probabil, la scara filosofică a numerelor mari, raportat la miliardele planetei, acesta este un număr nesemnificativ. Chestie de raportare, deh!

Când matrozul, ajuns vătaf, îndemna medicii să părăsească È›ara conÈ™tiinÈ›a liicheiană nu vedea niciun pericol? Probabil sistemul său de valori open source, cu cât o È›ară se depopulează ori îÈ™i pierde creierele cu atât mai mult este în neprimejdie!
 

Ei bine, toate acestea au rămas nepercepute pentru filosoful fixat, parazitar, de opera È™i numele unui filosof adevărat, autonom, nelipit de nimeni. Intelectul său nu a decelat nimic din reverberaÈ›iile acestor turbulenÈ›e politice È™i etice? Nimic? Nimic? Altfel nu se explică o frază demnă de lacheii totalitarismelor celor mai atroce: „Timp de 10 ani cât aÈ›i fost, sunteÈ›i preÈ™edintele României, nu aÈ›i făcut decât să ne aÈ™ezaÈ›i pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aÈ™ezăm. Și pentru asta vă mulÈ›umim”.Frază pentru care cântăreÈ›ii lui Kim Jong Un, cu siguranță, ar putea fi invidioÈ™i. 

Ei bine, într-un singur an, de la alegeri È™i până acum, s-au abătut asupra României toate nenorocirile din lume! Toate relele. Toate distrugerile. Toate pericolele. Toate primejdiile. Pe care el, conÈ™tiinÈ›a de serviciu a neamului, vine, acum, să le învingă. Să vindece România de toate aceste ciume multicolore. El, care, până acum, nu a ingurgitat Allium sativum iar organu-i vorbitor, bine dezodorizat, nu împrăștie duhoarea unui regim care să fi generat asemenea cataclisme sociale!

Ei bine, minciuna fără limite, deformarea adevărului È™i sentinÈ›ele ieÈ™te parcă dintr-un burdihan, fie el È™i cremuit È™i îmbălsămat, nicidecum dintr-un creier, au găsit vinovatul: Parlamentul. Uitând sau neÈ›inând seama că acesta a fost ales cu doar un an în urmă È™i că reprezintă poporul È™i dreptul lui la reprezentare. Că aÈ™a este în democraÈ›ii. În state de drept. În state în care nu minorități exaltate, nu minÈ›i cremuite È™i nealese, nu indivizi nemulÈ›umiÈ›i că poporul nu i-a creditat nici cât două cepe degerate, nu fac ori nu ar trebui să facă legi. 

La ce se mai dedă supradimensionata conÈ™tiință a neamului? Pentru nivelul de ură ieÈ™ită precum È™erpii din toÈ›i porii hoitului filosofic, Parlamentul a devenit È›inta. Răul. Răul absolut. 

”Infractorii noÈ™tri din Parlament” ”au mutilat Codul Penal” ”să-i scape pe ei de puÈ™cărie” ”să ne distrugă pe toÈ›i”. Codul penal, care, de fapt, abia a intrat în dezbatere, este, deja, ”născut din indiferență È™i ură la adresa propriului popor” iar ”ce fac ei în Parlament frizează demenÈ›a” CiteÈ™ti È™i te cruceÈ™ti. Te freci la ochi, te ciupeÈ™ti? Vreo dovadă, vreun exemplu cât de mic? Nici vorbă. SentinÈ›e date otova. Manipulare cât cuprinde. Omniminciună!

Și blestemățiile mincinoase continuă. Fără ca vreun rudiment de circumvoluÈ›iune să tresară. Fără ca măcar vreo urmă, vreun rest de conÈ™tiință să aibă o cât de mică mustrare sau îndoială. Spune, distinsa ”conÈ™tiință a neamului” în dispreÈ›ul total al adevărului, probabil, intenÈ›ionând ca aceasta să fie o dovadă: ”CitiÈ›i amendamendele! E ca È™i cum ar vrea să ne pedepsească pe toÈ›i pentru că i-am împiedicat din prima clipă să-È™i facă mendrele cu noi. Schimonosind legile, au dat drumul la toate nelegiuirile de care e capabilă fiinÈ›a banditească a unei societăți. Vom putea fi omorâÈ›i pe stradă, copiii noÈ™tri vor putea fi violaÈ›i, femeile noastre răpite È™i trimise de ganguri de traficanÈ›i în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor. Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot. Au făcut legi pentru apărarea criminalilor, borfaÈ™ilor, È™uÈ›ilor. Au legat mâinile justiÈ›iei” 

Am citit amendamentele. Sunt în litera È™i spiritul Directivei europene privind consolidarea prezumÈ›iei de nevinovăție. Și sunt menite să prevină abuzurile, înscenările È™i dosarele la comandă din deceniul cântat È™i lăudat de această connÈ™tiință în care, geometria morală variabilă este atotcuprinzătoare. Am fi vrut un exemplu, unul singur care să demonstreze ceva din spusele neprihănitei conÈ™tiinÈ›e. Nimic. Se mizează pe naivitatea È™i credulitatea unora. Pe faptul că unii oameni, mai ales haÈ™rezistenÈ›ii înghit pe nemestecate astfel de gulgute. Preiau slogane, cliÈ™ee lozinci. La cea mai mică analiză ori dubitaÈ›ie, toate alegaÈ›iile ilustrului filosof-salvator se dovedesc simple fumigene. Praf în ochi. Zgomot de fond. Lături ideologice, pur È™i simplu. Minciuni cât cuprinde!

Departe de a fi ceea ce încearcă să spună că ar fi, legile justiÈ›iei È™i amendamentele la Codul penal, încearcă È™i, în parte, reuÈ™esc să mai repare din ce s-a mutilat în anii negri ai conducerii țării de către idolul său de care, se pare, acum, când nu mai are butoanele È™i nu mai poate oferi avantaje, ca de exemplu, avioane pentru transportul burdihanelor cremuit-mirositoare, începe să ia distanță. Adică să se delimiteze. Tipic oportunist: cât a fost la putere laude, limbi catifelate, prosternare È™i yesmenism. Cum nu mai e la putere, delimitare. Catifelacul se pregăteÈ™te pentru noi posterioare. En titre!
 

​Ce ne mai spune umflat de ură È™i minciună apostolul ad-hoc al dreptății? Ne mai spune că ”infractorii vor crea în curând o uniune: UPR („Uniunea PuÈ™căriaÈ™ilor din România”) care, cu vremea, se va transforma în partid È™i va câÈ™tiga alegerile” È˜i că ”Primejdia, pentru un popor, poate veni din afară sau dinăuntrul țării. Acum nu suntem distruÈ™i prin cotropire. Peste România nu dau turcii, peste România nu dă Armata Sovietică victorioasă. Acum ne-a cotropit pegra societății noastre, românaÈ™i de-ai noÈ™tri, care fură în timp ce agită tricolorul arătând cu degetul spre UE È™i spre Departamentul de Stat al Americii. Flutură tricolorul, fraÈ›ilor, È™i ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă È›ara.” 

Haida de! De unde rezultă aÈ™a ceva? De nicăieri. Nu tu un exemplu. O probă. O explicaÈ›ie logică. O ceva. Adică, să se ia, copy paste, din textul de lege sau din amendamente, un articol sau mai multe. Și să se spună: uite, acest articol spune aÈ™a. Ori asta înseamnă că. Etc. Etc. Nimic, nimic, nimicuÈ›a. Părerologie, spuse prinse după ureche. Dacă nu cumva spuse minuÈ›ios elaborate în vreun laborator. Care demonstrează dispreÈ›ul față de adevăr È™i față de popor. Care, nu-i aÈ™a?, nu gândeÈ™te. Ia lucrurile cum îi sunt prezentate È™i iese în stradă. La proteste. La răsturnarea ordinii de drept rezultate în urma alegerilor corecte, libere È™i necontestate de către nimeni. Metodă cunoscută. Denigrează, denigrează! Tot rămâne ceva. Și instigarea este gata! Antidemocra’ie ]n toat[ regula. C\t cuprinde. Anarhism in nuce!

Evident, din tehnica manipulării, nu putea să lipsească flatarea acelora cărora li se adresează È™i pe care È™i-ii vrea aderenÈ›i È™i susÈ›inători: ”„No, hai!” e un îndemn care scoate poporul român la lumină. Acum avem prilejul să arătăm că nu suntem o adunătură de oameni aÈ™ezaÈ›i între graniÈ›e de borfaÈ™i. IeÈ™ind în stradă cu sutele de mii, ne vom aÈ™eza fiinÈ›a pe tipsia naÈ›iunii care suntem È™i o vom arăta lumii întregi.”
*
* *
AÈ™adar, iată, primejdiometrul filosofal pare că a ieÈ™it din decenala hibernare etico-istorică È™i a devenit de o sensibilitate activistică de neimaginat. Și detectează pericole acolo unde nu sunt. Pericole închipuite, care devin primejdii care devin apocalipse potenÈ›iale. Pe care se simte obligat să le denunÈ›e È™i, mai ales, se simte obligat să îmbrace cămaÈ™a morÈ›ii È™i să le învingă. Asemni sfântului care a învins balaurul. 

Însă, conÈ™tient fiind că nu are nici harul, nici forÈ›a È™i, probabil, nici căderea să o facă singur, împrumută arma cuvântului de la, poate, unul dintre cei mai mari români: Avram Iancu. Fără să-i tremure tastele, fără să-i tremure vocea È™i fără să i se cutremure sistemul filosofic heideggerian.

Devenit apostol al dreptății, omul se crede îndreptățit să vorbească în numele românilor È™i să împrăștie sentinÈ›e. Care mai de care mai nedrepte, care mai de care mai controversate È™i care merg până la aberaÈ›ie. Dar ce contează? Scopul scuză mijloacele!
Neoapostolul filosof apelează, de data aceasta, nu lichele, ci, vezi doanne, poporul. Și se È™i vede călare pe un cal alb. De pe umerii săi desfășurându-se o mantie albă, imensă. Care, încet, încet, acoperă armatele de români, de toÈ›i românii care s-au aliniat conÈ™tiinciÈ™i pe milioane de rânduri în spatele său. Și sunt gata cu toÈ›ii să se lupte cu Primejdia. Cu Primejdiile! Cu balaurii primejdiilor. 

Ce sentiment plăcut. Ce muzică divină aude în urechi. În creier. În trupul său supracremuit È™i odorizat! El, el celestul. El, supremul! De mult È™tia că o dată È™i o dată ungerile sale vor avea rezultat. Din corpul său vor creÈ™te aripi albe. Mari. Imaculate. Care îl vor face să pluteacă deasupra tuturor primejdiilor. È˜i, din ochii săi vor È›âÈ™ni milioane de suliÈ›e care vor distruge orice pericol, orice primejdie, orice rău. Și stoluri, stoluri de porumbei albi i se vor înfățiÈ™a cu ramuri de măslin în cioc. 

ÎÈ™i aduse aminte de o frază spusă de idolul său filosofic: ” Prin ce iaduri trebuie să mai treacă omul până să înÅ£eleagă că nu el se face pe sine? Da, avea dreptate. Devenise apostol. Erou. Erou. Cineva, peste sine, îl făcuse astfel Iar lui îi revenea rolul să-i facă eroi pe alÈ›ii. Să le aducă forÈ›a È™i fiinÈ›area de a fi stăpânii propriilor lor ființări. Nu mai realiza dacă visează sau este ralitate. Îi venea să strige clipă, opreÈ™te-te! 

Val de laude

Val de laude È™i răsucirea lui Antonescu în mormânt

 

De ce, s-a spus, a fost arestat Antonescu? Pentru că ”a refuzat să accepte ieÈ™irea din război” Aceasta a fost marea minciună menită să justifice actul de la 23 august 1944. Spun minciună pentru că iată, odată cu deschiderea arhivelor, a ieÈ™it la iveală o telegramă de la Ankara.

Telegrama a fost expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessendin Ankara cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania primului ministru turc Saracoglu. Iata-i traducerea in romaneste:

„Primul ministru [al Turciei] m-a informat astazi ca a primit o telegrama de la insarcinatul cu afaceri turc la Bucuresti in sensul urmator: M-am intalnit chiar acum cu primul ministru. (Ion Antonescu Nota mea) El mi-a spus ca situatia este foarte serioasa. In doua zile intreaga Basarabie va fi ocupata de rusi. Noi dorim ca dv. sa actionati ca intermediarii nostri pentru a obtine un armistitiu. Vorbesc in deplin acord cu regele, cu maresalul si cu toti liderii opozitiei. Va rog sa obtineti in interval de 24 de ore raspunsul guvernelor britanic si american la urmatoarele:

1) trimiterea unui reprezentant roman la Moscova pentru a incheia un armistitiu

(2) intrarea simultana in legatura cu americanii, britanicii si rusii pentru a stabili conditiile unui armistitiu sau

(3) discutarea conditiilor armistitiului la Cairo cu aliatii.

(4) Primul ministru al Romaniei ar dori sa stie care dintre cele trei alternative este preferata de guvernele britanic si american”

Este clar că Antonescu era hotărât să semneze ArmistiÈ›iul cu ruÈ™ii. Stalin îi acceptase 3 condiÈ›ii de ieÈ™ire onorabilă din război. Conditiile propuse de Antonescu si acceptate de Stalin erau:
 

”1. Guvernul roman acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru parasirea Romaniei.

2. Valoarea despagubirilor de razboi sa fie fixata in raport cu greutatile financiare ale Romaniei si de situatia ei economica.

3. Sa se respecte o zona libera, in care guvernul roman sa functioneze nestanjenit de trupe straine.”

Conținutul telegramei, sursă absolut neutră, se coroborează și cu alte surse dintre care amintim depoziția la proces a generalului Aldea și a lui Gheoghe Brătianu:

In Curierul din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, marturiseste:
„Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru tara, ne-a gasit nepregatiti din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era planuita pentru 26 August, dar, in dimineata zilei de 23 August, am fost informat de rege ca in dupa-amiaza aceleiasi zile el va acorda o audienta maresalului Antonescu si lui Mihai Antonescu… Maresalul Antonescu a comunicat, in cursul audientei, decizia sa de a incheia armistitiul, adaugand ca el a si vorbit cu ministrul Clodius in legatura cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea intregii tari de catre nemti si, poate, arestarea si deportarea regelui si a celor ce sprijineau actiunea sa. Audienta la care participa si generalul Sanatescu, a fost brusc intrerupta de rege, care pentru cateva minute, a venit sa ne comunice noua celor ce ramasesem intr-o camera alaturata, decizia de armistitiu a maresalului. Dupa ce ne-am sfatuit putin, am ajuns la concluzia ca, fara sa mai asteptam ziua de 26 August, si cu riscul vietii, trebuia sa-l arestam imediat pe maresal si pe Mihai Antonescu.”

Gheorghe Bratianu in depozitia sa facuta la procesul maresalului Antonescu in 1946, spune:
„In ziua de 23 august 1944, dimineata am fost trimis la Snagov de catre sefii partidelor de opozitie, care mi-au dat insarcinarea sa vorbesc cu domnul maresal pentru incheierea imediata a armistitiului. Aceasta, in urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat aceasta insarcinare. Am fost la Snagov si am vorbit cu domnul maresal si cu domnul M. Antonescu. Adaug ca inaintea mea fusese in acelasi

scop si domnul Ion Mihalache. In timpul cat se discuta, domnul Mihai Antonescu si domnul maresal au avut initiativa unei audiente la Palat si chiar s-a telefonat, fiind eu de fata, acolo, in acest scop. Domnul maresal mi-a cerut asentimentul scris al sefilor de opozitie pentru ca sa incheie armistitiul in conditiile care erau cunoscute si mi-a spus, imi aduc aminte, ca daca va obtine acest asentiment in scris, indiferent de parerea nemtilor, el va incheia armistitiul. Mi-a cerut sa-i aduc raspunsul scris inainte de ora 15. Eu l-am asigurat ca-l voi aduce inainte de ora 15. M-am inapoiat la Bucuresti. A survenit o oarecare intarziere pana sa se poata intruni cei trei sefi de partide. Am comunicat acestora raspunsul domnului maresal. Au fost de acord sa dea asentimentul in scris, ce urma sa se dea in cursul zilei. Dar m-au autorizat sa comunic maresalului inainte de ora 15 ca poate face uz de acest asentiment in audienta de la ora 16 la Palat . Cand am fost la Snagov mi s-a spus de intrevederea cu ministrul german Clodius si stiu ca era vorba ca domnul maresal sa semneze armistitiul.”

Iată ce scria Antonescu în "Însemnări din celulă" "c. - a treia clauză, ÅŸi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine, am arătat Dlui Mihalache...[3] , poate să-ÅŸi ia răspunderea consecinÅ£elor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieÅŸim din război oricând dorim. Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate ÅŸi i-am afirmat că dacă...[4] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat ÅŸi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ÅŸtiinÅ£a mea, eu nu m-aÅŸ da la o parte ÅŸi aÅŸ da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul ÅŸi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război." Exregele a săvârÅŸit acest gest odios. Åži acum prezintă încredere!

Prin urmare valul de laude cu "reper moral" ”viață exemplară” ”erou” ba sunt unii care vor sanctificarea regelui, este KO. Am avut de-a face cu un act de TRÂDARE NAÈšIONALÄ‚!

În concluzie, desfid pe oricine mai susÈ›ine că Antonescu nu voia să scoată È›ara din război È™i nu voia să semneze ArmistiÈ›iul cu ruÈ™ii. Cele de mai sus demonstrează, FÄ‚RÄ‚ PUTINȚĂ DE TÄ‚GADÄ‚ contrariul.

  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon
bottom of page