PR / T 123.456.7890 / F 123.456.7899 / info@mysite.com / © 2023 by PR.  Proudly created with Wix.com

© Copyright 2018, Toate drepturile rezervate. Powered by Asociația Europeea.
  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon

Europeea nr n-1

Europeea n-2

Europeea n-3

Europeea n-4

ASE

CLR

CV (ÎLU)

Noutăți

Evenimente

Cele mai recente comentarii

Link

Web

Atitudine civică



EUROPEEA
Anul I numărul  1 APRILIE  2018

 
NICOLAE TUDOR

Strâmbă alcătuire


Motto: “Succesul unei mişcări populare nu stă în capacitatea maselor de a ucide, ci în dorinţa lor de a muri pentru un ideal” (Leon Trotsky)

Când zice la televizor "Ţara euro-săracă din sud", noi suntem - Ţara lui Andrei, cea atât de lovită încât nici nu ştie ce a lovit-o. Are un potop de lacrimi la ferestre, gemete şi jale, oameni îngenuncheaţi şi aruncători în gol, fiindcă nişte rău intentionaţi o conduc, hoţii fură şi instituţiile ţin de şase. 
***
După unii, România este o ţară în care jumătate dintre locuitori n-au acces la apă curentă şi canalizare, jumătate din drumuri sunt încă de pământ iar cele ce-au rămas şi-au terminat durata de viaţă; jumătate dintre liceeni nu iau bacalaureatul; mai mult de jumătate dintre oamenii din această ţară nu votează, orice-ar fi, pentru că nu mai cred demult în cei care cer votul; jumătate din cei care au o părere politică urăsc cealaltă jumătate cu opinie politică, iar cei care conduc recoltează ura unei jumătăţi şi indiferenţa celeilalte jumătăţi şi o speculează în interes propriu şi spre propriul profit. Jumătate din oameni cred că puterea exemplului nu funcţionează, că somnul este atotputernic, că nu mai recunoaştem nici eul, fiindcă, în "Grădina Maicii Domnului", minciuna, mita şi corupţia sunt la ele acasă, e vremea imbecililor şi naivilor, iar nişte nevinovaţi aşteaptă zilnic să fie răniţi. Profesorii şi-au pierdut integritatea, nu respectăm simplele reguli de circulaţie, nu ştim să vorbim respectuos cu cineva, ba chiar avem "români” care-şi dau aere de “civilizaţi” şi se fac de râs imediat cum deschid gura. Această jumătate mai crede că, dacă Eminescu ar trăi astăzi impudica aceasta de viaţă, ar lua-o razna şi mai rău. Jumătatea aceasta de români este convinsă că nu avem bănci, ci cămătari, că avem gâlceavă românească şi o clasă politică jefuitoare şi manipulatoare (deformatori de opinie – latratores, oameni care ţin discursuri care ocupă timpul), că “serviciile” îşi bagă coada sau strecoară râca, întrucât suntem nişte neputinicioşi cu gură mare şi nu există teamă de pedeapsă, că, în orice instituţie publică, de la portar la director, vezi cu ochii cum toţi sunt o apă şi-un pământ. Că nu poţi fi mândru cu gropi în asfalt şi oameni care fură sau trăiesc din gunoaie, şi nici de bogaţii ţării de care nu se îndoieşte nimeni că s-au îmbogăţit prin înşelăciune. Toţi sunt convinşi că, dacă am sta şi-n cap 100 de ani, n-o să-i ajungem pe nemţi din urmă. Oamenii nu mai au prieteni, ci amici. Tinerii nu mai trăiesc poveşti de dragoste, ci „relaţii“. Nu mai jucăm table cu vecinii, ci îi spionăm să vedem cine intră şi cine iese din casa lor. Când vedem pe stradă o veche cunoştinţă, o evităm, gândindu-ne că ne-ar putea plictisi cu evocarea amintirilor comune. Familia e mulţumită când un membru al familiei are un salariu. Trăim în cea mai nesigură zonă a Europei. Avem cei mai mulţi mincinoşi şi hoţi cu ştaif pe metru pătrat, mâncăm cele mai periculoase alimente din UE, bem cea mai poluată apă, avem cei mai bolnavi oameni, cel mai scump şi cel mai corupt sistem medical din Europa, de a ajuns la modă lista de aşteptare la cancer! Se fură peste tot, începând de la politicieni (furturi cu trenul) şi terminând cu oricare cetăţean al patriei (furturi cu buzunarul, pentru găini). În alte timpuri, nu mai departe decât în urmă cu vreo sută de ani, genialul Constantin Brâncuşi spunea: "V-am lăsat proşti şi v-am găsit şi mai proşti". România este frumoasă, păcat că este locuită. Mihaela Rădulescu a refuzat România alegând "o lume de valori şi cu respect pentru cei din jur".
***

Cealaltă jumătate crede că românii au valoarea aurului cenuşiu, creierul - statistic, reprezintă a doua suta parte din populaţia globului, însă, în materie de genialitate, reprezintă a şaizecea parte, dar am fi mult mai valoroşi dacă nu s-ar întelege că nu e bine să citeşti prea mult fiindcă viaţa trece un-doi. România îl are pe Costel, care uimeşte planeta interpretând „uvertura destinului”.

Şi mai are mulţi alţi oameni care te primesc în casă şi taie găina numai să te facă să te simţi bine atunci când le treci pragul casei. Că avem o cultură populară deosebit de bogată şi lucruri făcute de mână, avem ciocolata „rom”, apa minerală „Borsec”, eugenia, cătina, telemeaua de Sibiu, cârnaţii de Pleşcoi, babicul de Buzău, gemul de prune de Topoloveni, mierea cea mai dulce din lume, plachia de crap de Dunăre, horinca de Maramureş, vinul de Murfatlar, pepenii de Dăbuleni, sarmalele, tochitura, Mioriţa, bazmele cu Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos, naiul lui Zamfir şi cobza lui Tudor Gheorghe; piteştenii au, fiecare, câte o lalea; avem aerul curat, în Romania te poţi chiar îndrăgosti de o fată (România are procentul cel mai mare de femei frumoase), iar proştii noştri sunt mai deştepţi decât proştii altor neamuri. Mulţi cred că avem un început de normalitate, că poţi să fii om în România şi fără să minţi, că, noi toţi, ar trebui să ne considerăm valori, ba chiar avem oameni de o valoare inestimabilă pentru care poţi băga mâna-n foc, dar care s-au exclus social retrăgându-se în carapacea lor; cel mai sigur e că noi avem o lucrare divină de supravieţuire într-un mediu extrem de ostil. Dar, în aceste condiţii, spiritul şi inteligenţa românilor cresc exponenţial cu greutăţile, constrângerile, trădările; avem o capacitate de rezistenţă şi de renaştere phoenixiană. „E timpul să facem, scria cineva pe internet, de bună voie, conştienţi, cu toţii, fără sacrificii impuse cuiva. Resursele nu lipsesc, România este o bijuterie turistică ascunsă. Nu va veni nimeni să ne facă viaţa plăcută, să ne cureţe apele, câmpurile, să ne vindece rănile, să ne aducă liniştea. Suntem datori să purtăm de grijă locurilor în care ne-am născut. Aici sunt rădăcinile noastre, aceasta este moştenirea pe care e timpul să o restaurăm.

 

 

 

 

 

 

 

 


***
În timp ce unii şi alţii spun una sau alta, oficial ne este bine, dar, în realitate, ne este foame, fiindcă prosperitatea nu răsfaţă poporul roman. „Urcăm din ce în ce mai greu, fără nicio poezie şi cu nasturi din ce în ce mai puţini la manta, cu bocancii găuriţi şi buzunarele grele de pietre.” (Dana Banu). Într-o ţară în care un singur om poate produce mâncarea necesară pentru alți 100, numai că birocrația și gulerele albe au ajuns să cântărească atât de mult în costuri încât oamenii care muncesc cu braţele se sinucid din cauza sărăciei (în ţara vecină, Bulgaria, 5 oameni s-au autoincendiat din acelaşi motiv), sau negăsind un mod prin care să simţi că trăieşti; fiind atât de scârbiţi, nici nu lasă măcar un bilet. Românii sunt o naţie de supravieţuitori, nu-şi pot planifica decât azi-ul, mulţumiţi dacă ajung întregi până la dimineaţa zilei următoare. “Ne naştem goi şi flămânzi, apoi lucrurile se înrăutăţesc”, crede Doru Gheorghiade, iar Hanibal Dumitraşcu afirmă că „în România e şovinism îndreptat împotriva săracilor, un amestec bizar de iz medieval şi fascism. Oamenii nu se întrajutorează”. Aşadar supravieţuim în agonie strecurându-ne unii pe lângă alţii, nu foarte diferit de animale, care cum putem, mânaţi nemilos de instinctul de supravieţuire, sub presiunea necesităţii, trăind şi atât, iar asta înseamnă, în plan existenţial, cel mult semi-viaţă. Adică să trăieşti ceva lipsit de sens şi nu fiindcă nu-ţi poţi face un plan personal. Dar ajungi repede să ai foarte puţine aşteptări, nu-ţi mai găseşti motivaţia, sunt multe, prea multe care te determină să renunţi, şi-ţi pierzi speranţa într-un viitor mai bun sau că lucrurile se vor schimba; ajungi să nu mai ai simţuri, idei, imaginaţie chiar. România a devenit ţara în care nu mai merită să gândeşti, din cauza nervilor şi energiilor strivite; idealurile şi visurile se sting unul câte unul şi atunci îţi închizi experienţa de viaţă! Un poet, drag mie, pentru a se salva, scrie că „îşi imaginează că trăieşte”! (Teodor Dume). Iar un altul întreabă: «Ce folos să exişti, să disloci un volum într-un spaţiu, dar să nu poţi să intervii cu nimic la schimbările care au loc în jurul tău? Ce folos că există legi ale fizicii, dacă pentru tine nu au nicio importanţă? Ce folos că, pentru o clipă, speri să poţi degaja un volum de aer egal cu volumul trupului tău, dacă, imediat ce tragi aer în piept, volumul degajat devine zero, ca şi cum te-ai umple cu aer din cap până-n picioare, ca şi cum tu şi trupul tău nu sunteţi decât un balon dintr-o piele fină, aproape fără dimensiuni, o peliculă atât de bine camuflată în atmosferă încât nu exişti pentru nimeni? » (Leonard Ancuţa).

România a ajuns, după o revoluţie, „etalon de sărăcie în Europa” (şi de tăcere, aş îndrăzni să adaug, fiindcă sărăcia reduce la tăcere), foamea ameninţă să distrugă fibra esenţială a poporului. Vom cultiva, probabil, foarte curând, legume pe spaţiile verzi şi pe blocuri, cum au făcut cubanezii, să supravieţuim. În România, care „e atât de bogată, după cum spunea un prim-ministru, încât poţi să furi la nesfârşit şi tot bogată râmane”! Foamea a devenit povestea sfâşietoare a românilor care trăiesc din nimic. Mihai Gâdea se plângea, chiar, într-o seară, că "austeritatea ne strânge de unde ne doare cel mai tare"; iar Dinu C. Giurescu atenţiona: "cu cât un om este mai sărac, cu atât devine mai violent!" Asta înseamnă arătarea cu degetul spre aproapele care are o maşină, o casă arătoasă, servitori. Deocamdată românii plâng de mila bogaţilor, dar vor măcar să n-arate ce fac cu banii, pe care-i bănuiesc bani furaţi! Poporul român şi-a adăugat proverbelor din gândirea populară 5 cuvinte: „e mai rău ca înainte”, proverbe care, toate, sunt împotriva bogaţilor. Florin Călinescu striga într-o zi să se adune toate partidele şi să zică: "Hai, mă, să facem un program şi să ieşim din foame!" În timp ce marii actori au ajuns să poarte la ceremonii fesuri de maimuţoi pe cap (vezi Mircea Albulescu) şi să plângă: "După 20 de ani de Teatru Naţional nu putem avea grijă de noi, mâncăm pâine cu muştar!" (Rodica Popescu Bitănescu). Pe pancarte, când se face câte un miting de protest, citim litere de-o şchioapă: ”am sărăcit bine”! Faimosul Huntington anunţă că ”omenirea se împarte în societăţi făcute pentru muncă şi dezvoltare şi societăţi care, prin spiritul lor mioritic local, nu au fost şi nu vor fi niciodată apte de hărnicie productivă. Acestea din urmă trebuie lăsate în plata Domnului pentru că nu-şi schimbă mentalitatea congenitală de sărac.” El mai zice că „sistemul social sau cel economic funcționează pe același tipar ca și organismul uman, ca și sistemul nervos central, ca și sistemul solar, prin transmiterea informației în rețea sau fractală pe orizontală și pe verticală. Funcționalitatea este dată de conexiunile dintre celule, care sunt simple. El funcționează, însă, la unison, unul cu celălalt. La fel cum funcțiile unui organism nu pot fi decalate, nu pot fi redundante sau bolnave, tot astfel sistemul economic trebuie să meargă corelat cu cel tehnologic, social sau politic.” În România, sistemul redistributiv a sporit sărăcia verticală, adică a redistribuit sărăcia şi foamea de mâine spre cei mai săraci şi bogăţia de mâine spre cei şi mai bogaţi având lăcomia inconștientă a unei tagme care ar fi putut crea șansa de a repune pe picioare economia, dar nu şi-a urmărit decât obţinerea veniturilor proprii, pe căi pseudo-legale sau mafiote. Ba chiar a găsit de cuviinţă că e necesar să distrugă oportunităţi şi a nu le lăsa la îndemâna omului simplu pentru că, astfel, oamenii bogaţi ar pierde statutul de stăpâni; Statul a făcut din sărăcie, minciună şi criză stări naturale, inexorabile, încât orice încercare de a ieşi din ele devine ameninţătoare şi nefirească; a dus şi duce un război ocult pentru existenţă, prin care omul sărac să nu scape de sărăcie. Zilnic mor 100.000 de oameni de foame în lume (sau din cauza ei), când agricultura lumii poate hrăni 12 miliarde de suflete. Dacă un popor moare de foame înseamnă că n-ai putut să-l hrănești sau n-ai vrut! În ciuda frigului, buzoienii săraci s-au aruncat după pește în nămolul unei bălți secate din parcul Marghiloman; de sărbători se donează sânge pentru a avea mâncare pe masă; a devenit un fenomen social ca, vara, să nu se mai ajungă la ştranduri - motivul: "e prea mare foamea!” În Brazilia, mamele pun pietre în oală și spun copiilor care cer mâncare: "așteptați să se facă", sperând să adoarmă. Supravieţuirea a ajuns chiar un orizont de fală, dacă o ţărăncuţă a ajuns să-l exprime prin cântec: "Io sînt fată de la ţară/ Nu mă culc cu burta goală!" La sute de ani distanţă când un Henric, ţinând cu cei mulţi, a decretat: "Fiecare familie trebuie să aibă în fiecare duminică o găină-n oală". Mahatma Gandhi a înţeles cel mai bine cum stau lucrurile: „există oameni atât de săraci, încât Dumnezeu nu le poate apărea decât în formă de pâine”. va urma

 

În R. Moldova, e adevarat, cu acceptul demnitarilor de stat, a fost admisã deschiderea a unui numãr mare de posturi de radio şi TV, care îşi difuzeazã emisiunile doar în limba rusã. Susţinute de structuri nestatale din spaţiul Federaţiei Ruse acestea urmãresc scopul denaţionalizãrii poporului bãştinaş, punerii în capul mesei a limbei ruse şi diminuãrii rolului limbii române în toate sferele activitãţii economice şi sociale. Potrivit unui raport fãcut public de Centrul de monitorizare a spaţiului informaţional din Republica Moldova, SIMON, în prezent în Basarabia activeazã 69 posturi de radio şi televiziune difuzate prin eter. Din numãrul total al acestora doar 16 au programe proprii, restul retransmiţând cu inserţiuni proprii programele altor posturi streine. Potrivit raportului nominalizat din numãrul total al posturilor retransmise 43 sunt produse în Federaţia Rusã, 4 în România, restul în alte ţãri.

 

În presa scrisã situaţia este similarã. Cele mai mari tiraje le au ziarele „Argumentî i factî” („Argumente şi fapte”), „Komsomolskaia Pravda” („Dretatea komsomolistã”), „Trud” (Munca”), etc, toate editate la Moscova şi care includ câteva pagini scrise tot în rusã ce insereazã materiale din cotidianul R. Moldova. La acestea se aliniazã alte ediţii periodice de limbã rusã cu difuzare republicanã editate de Chişinãul independent şi suveran. Dupã care vin sã completeze spaţiul informaţional aşa zisele publicaţii periodice independente editate în teritorii, dar care pentru a exista financiar sunt puse în situaţia de a apare în douã limbi, rusã şi românã. În paginele unora dintre ele prevaleazã materialele scrise în rusã deoarece acestea poartã un caracter publicitar.

Numãrul ziarelor forte de limbã românã este destul de mic în raport cu proporţia populaþiei bãştinaşe, acestea mai fiind şi inaccesibile cititorilor de limbã românã pe motivul sãrãciei lor. Dar şi ele nu rareori se confruntã cu mari probleme financiare, majoritatea agenţilor economici preferând sã ofere publicitatea plãtitã ziarelor de limbã rusã. Sãptãmânalul independent „Timpul”, bunãoarã, cel mai îndrãgit ziar de cãtre cititorul de limbã românã, anunþa acum circa un an cã se confruntã cu mari probleme financiare, propunând bãºşinaşilor înstãriţi sã perfecteze abonamente pentru rudele şi cunoscuţii lor care nu dispun de banii necesari.

La Bãlţi, oraş situat în partea de nord a republicii, cu o poulaþie de circa 150 mii de cetãţeni, 60 la sutã dintre care sunt moldoveni, este editat un singur sãptãmânal independent de limbã românã, care permanent se confruntã cu probleme financiare. Bãlţenii citesc însã cu interes hebdomadarul independent „Spros. Predlojenie”,

ceea ce în limba românã  înseamnã „Cerere şi Ofertã”. E un ziar de publicitate, dar care încearcã nu fãrã succes sã publice şi ştiri, corespondenţe, alte materiale analitice. Consiliul municipal Bãlţi îşi editeazã în limba rusã propriul ziar „Golos Bãlţi” („Vocea Bãlþiului”), care se aflã la cheremul comuniştilor aflaţi la putere în aceastã localitate. Activitatea unicului ziar oficial de limbã românã „Plai Bãlţean” a fost sistatã încã la 1 iulie 2003, odatã cu lichidarea Consiliului judeþean Bãlţi, publicaţie a cãruia a fost. Doar la insistenţa opoziţiei din cadrul forului municipal în prezent se studiazã problema editãrii unui nou ziar oficial de limbã românã.

 

Problema utilizãrii corecte a limbii române în spaţiul basarabean, aşa precum spuneam mai sus, depinde în mare mãsurã şi de reţeaua massmedia de limbã românã din ţarã. Din pacate, aceasta activeazã precum o ţine buzunarul. Iar situaţia când presa basarabeanã este finanţatã în majoritate de structuri de la Moscova, implicã cãutarea rãspunsului la întrebarea „câte publicaþii şi posturi de radio şi TV de limbã românã sunt susţinute de Bucureşti?”. Ca sã nu mai amintim despre difuzarea în teritoriul R. Moldova a massmedia editatã în partea dreapta a Prutului, care la moment lipseşte cu desãvârşire.

În concluzie, pentru ca elevii români sa nu-i acuze pe colegii lor din Basarabia, care-şi fac studiile în instituţii de învãţãmânt din Rãmânia, cã vorbesc româna pocit şi folosesc rusisme în vocabular, este necesarã cel puþin egalarea numãrului publicaţiilor şi posturilor de radio de limbã românã cu cele de limbã rusã. Dacã nu e posibilã finanţarea unui numãr mai mare. Pentru cã ruşii ştiu cum sã-şi apere şi sã-şi pãstreze cultura, tradiţiile şi limba pe teritoriul unui stat strein, iar românii în ţara lor ori cã nu cunosc aceastã modalitate de a se susţine, ori cã nu vor sã o facã.

BASARABIA LIMBA MEA DE-ACASĂ, LIMBA MEA CEA DULCE...

 

Tema pe care doresc s-o abordez în

aceste rânduri, posibil, nu se încadreazã

 în canoanele tematice ale revistei „Europeea”.

 Considerându-mã însã un european nu doar

 geografic, sper sã aud şi pãrereile altora

privind problemele puse în discuţie.

 

În ultima perioadã de timp românii basarabeni sunt învinuiţi de fraţii lor din dreapta Prutului cã vorbesc o limbã românã pocitã, utilizând în vocabularul lor cuvinte de origine slavã şi cã în general, aceştia nu mai doresc sã recunoascã existenţa în spaţiul basarabean a limbii române. Undeva pe un site cu numele club.ro am citit şi pãrerea cã românii din partea dreaptã a Prutului ar fi împotriva unirii celor douã maluri anume pe acest motiv. Cicã moldovenii sunt pentru unirea cu Rusia pentru cã „moldoveneasca” lor la origine e mai aproape de rusã.

Ar putea ca aceste voci dosite în rândurile siturilor virtuale sã conþinã mult adevãr, adevãr care nu poate fi negat şi cu atât mai mult pus în discuţie. Dar sã privim lucrurile de pe poziţia celuilalt adevãr, aceluia care reprezintã realitatea Republicii Moldova vizavi de respectiva problemã.

 

Moldovenii basarabeni vorbesc limba românã aşa cum o vorbesc, deoarece o fac inconştiient, influienţaţi fiind, da, de spiritul rusesc care dominã cel mai mult în societatea basarabeanã. Pentru cã acesta prevaleazã în majoritatea satelor, dar mai ales a oraşelor din stânga Prutului. De la 1989 încoace, când au fost adoptate primele acte legislative privind funcţionarea limbilor pe teritoriul ţãrii, de la declararea limbii „moldoveneşti” drept limbã oficialã a statului R. Moldova, alolingvii duc o luptã înverşunatã pentru pãstrarea influienţei limbii ruse în uzul nu doar oficial. Şi trebuie sã recunoaştem, nu fãrã succes.

PAVEL DUMBR[VEANU
 
  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now