PR / T 123.456.7890 / F 123.456.7899 / info@mysite.com / © 2023 by PR.  Proudly created with Wix.com

© Copyright 2018, Toate drepturile rezervate. Powered by Asociația Europeea.
  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon

Europeea nr n-1

Europeea n-2

Europeea n-3

Europeea n-4

ASE

CLR

CV (ÎLU)

Noutăți

Evenimente

Cele mai recente comentarii

Link

Web

Poezie



EUROPEEA
Anul I numărul  1 APRILIE  2018

 
ION  CORBU
 

Semne

 

D easupra zborului e doar privire.
Deasupra anotimpului doar rană este
Întors spre mine ca spre o poveste
Învăţ din verbul a zidi, zidire.

Şi tac şi mor şi tot renasc aiurea
Şi ochiu-mi curge către nicăieri
Iar mersu-mi ostenit de primăveri
Se sparge-ncet odată cu zidirea.

 

 

Doar

 

T extul acesta
Cuprinde semne
litere, silabe, cuvinte
Si spatii.
Tu le vezi aproape că le pipăi.
le înţelegi sau poate doar crezi
că le înţelgi.

Dacă ai şti ce se afla în spatele
Fiecărui semn, fiecărui spaţiu .

Tu chiar ştii
Şi eu mă bucur ca o aripă
Atinsă de adiere
Ori de câte ori vreun semn tresare.

Tu chiar ştii că semnele tresar din somnul lor aparent.

 

Culori

O raş insomniac si fără nume
Şi fără de legendă mai ales
În care oamenii au devenit culori.

Culori de tot felul
agitate, calde, înflorite, bezmetice.
Roşu, violet, ce mai, bazar.

Isterica agitaţie a culorilor
A inundat tot oraşul

Fără de rost
Culoare în culoare se topeşte.

O zăpăceală de nedescris, un urlet.
Adio armonie
De curcubeu numai de bine

Tot mai ades se-aude noaptea
Cum putrezesc jur împrejur
Lucarnele din noi.
Adio vise.

Încet, încet toate păsările
Se sparg de caldarâm
În porţii mici,
Infinitezimale
Zdrenţuite...

 

 

Învăţătorul şi Poezia

 

Spune-mi Învăţătorule
Ce este viaţa?
Iubire şi poate mai mult decât atât.
Ce este bucuria Învăţătorule ?
Nesomnul celor care iubesc şi sunt iubiţi.
Ce este fericirea Învăţătorule?
Un fel de zbor argintiu
Un zbor cu sens unic:
Dinspre copită spre aripă.
Ce este Poezia Învăţătorule?
Învăţătorul a început să răspundă.
Încet, încet, ecoul vorbelor sale
s-a stins.
De atunci poetul se leapadă de iubire
De nesomn de fericire.

La Pub

 

L a Pub berea se tolăneşte ca o amantă
Peste smocurile de cuvinte rostite gălagios şi impudic.
He, he dă-l în mă-sa cu ideologia lui cu tot.
Mie- spune vecinul neras şi transpirat- mi-au luat tot.
Mă-ntorceam de la slujbă, mama lor de şnapani, începe pentru a nşpea oara slăbănogul care-şi presară tacticos sare pe buza halbei....
Şi fufa nasoală, nasoală, da ştii cum ? o latră câinii când trece strada, da benzinarul i-a spart faţa
Băga-i-aş in mă-sa cu gigacaloria lor că lu ăla bătranu de la asta i s-a tras.
Şi-a pus ştreangul ca n-a mai putut.
Patruj dă ani a muncit la forja şi să nu-i ajungă banu sa platească intretinerea.
N-a mai suportat.
Da m-a facut pă mine dator vândut
- mai adu un ţap -
ştii cat costă o înmormantare ?
Domnu, domnu nu iei un sidiu cu metalica ?
Auzi tu, păi Cristos a fost mic copil,
ăla a coborât aşa din cer
direct pă vapor
da io nu cred că-i adevarat
N-ai auzit ca cică nici pă Luna n-au fost ?

 

Întâmplări

 

P oemul se descrie
Ca descrierea
Însăşi

Doar întâmplarea se poate sparge
De probabilitate
Ecoul este doar întâmplare certă
Un fel de oglinda cu histerezis.

Întâmplări suntem cu toţii
Sau poate clone de întâmplări.

Privim nedumeriţi fiecare sunet
Care ne cade alene peste ochi.

O lene somnambulă ne întoarce
De cate ori imaginaţia mai fierbe
 

Pe banchiza ori palmierul fiecăruia.
Ne mai răsucim unii cu alţii
Din arhipeleag în arhipeleag
Din insula in insula
Din silaba in silaba
Cum păstrăvii
se rostuiesc şuvoaielor de apă.

Ceva hidos, lipicios şi pervers
Peste orizontul de auz
Ne-a încolonat
Numere docile
În haosul planetar

Ecouri de oglinda
Ori întâmplare doar.

Cât semnului, semnul

 

 

P iatra pietrei îşi poartă măsura
Să mai aşteptăm o noapte prieteni.
Copacul nu se îndoaie în arşiţă.
Cum muşcă înserarea din fruct
Fără de semn semnul ne pradă.
Cât semnului, semnul

Amintiri

I storia se scrie insidios,
Ca o lupta intre candelabre mirosind a timp
Si spunerea avortata sub arşiţă.
Glonţul, cum o pasare dezlănţuită,
moare lent după ce se îmbată de mirare.
Un deal, o frunza, o moarte.
Doar tu Procopius ştergi din când in când
Praful de pe îngeri
Un fel de nuferi asfinţind în amintiri...

Cu ochi viclean, strada

 

S trada ronţăie milioane de paşi

Îngeri prescurtaţi
Transformaţi în umbre lunguieţe
Ecou clonat cu mare trecere
Ca o piaţă de apoi cu multe linii.

Noaptea se prelinge
Ca un ochi înşelător
Peste amintirile
Cu care faci autostopul.

Păsări lăptoase, descreţite
Scoase din joben aiuritor
Cu dare de mână
Respiră sacadat cu timbru obosit.
Se învârt printre noi
Ameţite de lumina
Somnambulă
Îndoită

Pasăre şifonată şi albită
Lasă-mă să privesc zgomotul acesta diform
Lasă-mă pasăre nu mă alunga.
Cu paşi peticiţi
Mă rog ţie
Nu mă alunga

Pasăre.

 

 

 

Puţin câte puţin

 

C uvinte moţăind de la începutul lumii
Aşteaptă nemirate şi cuminţi
Soarele să le umezească
Somnul şi respiraţia
Cum orice femeie este gata să nască.

Pagini de priviri, stane de orizont,
Căzute peste iarba care ne paşte puţin câte puţin
Adormite chinuit în clipe cât o eră
Pleoape amuţite
Peste ziua absurdă, peste ziua stingheră.

Rămân asfinţit în izvor precum ploaia
Îşi trage curăţenia din amintiri păroase
Zăpezi putrezite tot mai adesea ne cheamă
Rădăcini întoarse în seminţe
Spre rana întreagă cu lumea de-o seamă.

 
 
 
 
 
 

Diminețile fără ea

diminețile cu ea erau chinuitoare
eram precum un Alvaro de Bazan de apă dulce
care încerca să își deseneze hărțile pe pielea ei 
și întotdeauna aveam senzația ca miroase a Francis Drake

mai mereu mă trezeam înaintea ei și îi număram coastele
întotdeauna la locul lor și întotdeauna împreunate sub sâni
mi se umleau ochii cu ei 
și palmele 

îi simțeam viața pulsând somnolent de egal
și sfârcurile

diminețile îmi erau cele mai grele
mirosea a cafea arabica de la vecinii de sus
de fiecare dată când mă trezeam cu tendința spre ea
și n-am aflat niciodată dacă e cafeaua de vină
nici ea

nopțile cu ea mi se impregnau în nări
le purtam cu mine toată dimineața
până spre prânz
doamne ce îmi mai placea!
cu de toate.


Lemne de foc

S-au consumat toate versurile de la bodegă
nici bețivii de altădată
nu mai sunt
s-au dus dracului la muncă
târându-și legate de șireturi
rimele împerecheate la întâmplare
precum Guță îndrăgostit 
de stele
și străzile sunt pustii
prea devreme
e vremea pastramei
a mustului strecurat în pânze de păianjeni
a gutuilor
e vremea aromelor de țuică
unde dracului au plecat cu toții?
nici lemnele nu le-am stivuit
pentru că nu îmi place
să beau
singur

ANDREI FLORIAN

Desene pe asfalt

ne naștem plozii în asfalt
le dăm nume cu rezonanțe de acorduri fado
le suflăm speranțe și mentalitate de învingători
și vi-i trimitem acolo, stomatologi de succes
să vă scoată dinții sterpeziți de dorul de țară,
de părinți, de amoruri găunoase 
de iubiri părăsite prematur 
suflete avortate prin gări

numărăm zilele rămase în mailuri:
mamă, astăzi am primit primul salariu de doi bani
tată, am fost numit cel mai bun stomatolog de aici
le scot dinți, le pun dinți, gurile Canadei îmi stau deschise
precum gurile de canal ale Iașului
mă simt ca acasă, scrie
și plâng câteodată, scrie
de bucurie plânge, nenorociților!
... de bucurie, să vă ia dracu !

ne naștem plozii în asfalt
frumoși
le urmărim jocul nevinovat
încremeniti în spatele jaluzelelor,
uităm adesea să le spunem cât de mult îi iubim
și vi-i trimitem acolo să vă curețe 
de amintirea asfaltului 
de gustul de asfalt

nu ștergeți desenele din fața blocului 
vă rog!
sunt ale lu' Sandu din Toronto

Renaşte-mă

într-o zi îmi vei strânge toate visele 
și mă vei muta cu totul în inima ta
mă vei închide acolo 
voi face pui mici cu ochi verzi
şi le voi da drumul apoi prin vene 
să te inunde jucăuși spre margini
să-ți râdă în tâmple în ochi pe buze
îți vor agăța colțurile gurii de urechi 
ca un leagăn
înfierbântându-ți sânii a dorință
răvășindu-ți gura a chemare
îţi vor încolăci stomacul de șira spinării 
eliberâdu-ți fluturii 
vor da drumul apelor să te umezească
pe buze 
într-o chemare încleștată timpul se va opri
dilatându-și secundele 
vei ști atunci că e timpul eliberării
incolăciți într-o copulare perfectă
mă vei naște într-un strigăt de plăcere 
dintr-un vagin al abandonului
al renunțării
al meu

 
 
 

RECVIEM (ca si cum...)

lui Mihai 


dacă amintirile-cortină despletesc vâsla timpului
trasăm cerc
palmele acoperind ochii

***
tu îmi vorbeai, iar eu
plictisită, 
ţi-am desfăcut pielea sub care stai de-atâta timp
când greul universului
miroase a luciu de apă.

tu - fără piele
vedeam doar fracţii de personaje misterioase
nu erai nici alb,
nu erai nici lumină,
nu erai vâslă,
erai doar tu.

când este cutremur
ochii cu palme de căpcăuni 
se împreuneazâ deasupra noastră

(aleg iarba, calul de mare, libertatea dansului,
aleg să te întreb.)

mâine întoarcem orizontul în cerc
pentru a ne înţelege.

tu- ştii să ţii minte.
eu-ştiu să uit.

căpcăunii trag aer în piept
ca şi cum...
până când...


***
a inventa nu este treabă uşoară
şi ştiu, ştiu că dincolo de orizont nu voi afla
nici culori
nici grinzi
nici degete
nici rugi
şi nici măcar căpcăuni

***
şi să te văd atunci, pe tine
încălzind amintirile mele...

SABINA DATCU

MÂINE MERG (astăzi devin împreună cu tine)

lui Mihai 


am făcut schimb avantajos
şi am prins contur:
eu- placebo; tu- phoenix,
eu- phoenix; tu- placebo;
ce contează rolul atâta timp cât suntem acasă,
fără alte orizonturi cumpărate…

diferenţa dintre un sărut placebo
şi un sărut phoenix
se percepe numai de undeva, de sus.

iar când verşi lacrimi
rostogolindu-le peste lumi uitate
îmbraţişate de cercuri perfecte
înveţi să te sfărâmi în lumina
umbrei trupului indigo

singuri,
imaginăm comunul punctelor
cum vrem noi...

mâine merg.
astăzi devin împreună cu tine.

Când mi-am schimbat privirea... (replică)

Când mi-am schimbat privirea şi ochii mei turcoaz
Ţi-au sfredelit retina, crestând adânc spirale,
S-au stins abstracte vise iar lanţul pe grumaz
S-a-ncolăcit, strigându-şi uitările din... zale.

Şi-n lumile boltite, ascunse între perne
Târziu – în noaptea strâmbă- am căutat prin scrum;
Dar am aflat doar tâmple muşcate de caverne,
Un început albastru şi un sfârşit de drum...

replică 

să înveţi a muri (şi povestea este încheiată)

în detaliu, ghicesc 
o aglomerare a timpului 
clipe nule,
mereu nule
care se încheagă şi fac totalul.

strada- linie ce taie orizontul 
orizont în orizont 
regăsirea drumului spre sine însuşi 
ţărmul realitaţii eliberată de hazard 
descoperire, 
ca întâia oară: 
“vechi sfarşit de partidă pierdută, 
am terminat cu pierdutul” 

punct. 

momente esenţiale: 
eliberat de hazard – timpul dăruit 
reuneşte sferele legate pentru totdeauna 
sfera pământului şi sfera cerului 

şi faţa întoarsa către pre-început, 
şi pre-divinul cu aparenţă divină, 
şi frumuseţea – cuvântul dintâi 
şi un sir lung de destine, 
formă goală urmând formă goală;
întreb cuvintele care-mi rămân
dar ele nu ştiu a-mi răspunde.

pluralitatea oamenilor 
sau: 
nu el vorbea - visul vorbea 
nu el gândea - visul gândea 
nu el visa - visa bolta, de nemăsurat cu pasul 
iar el cobora 
încet 
încet 
chemarea 
în totalitatea boltii visului.

astăzi verbul “a muri” se conjugă la indicativ prezent
şi povestea este încheiată

 
 
DANIEL BRATU

cel mai puternic bărbat

motto: "Puterea unui barbat nu sta în greutatile pe care le poate ridica, ci în poverile pe care le poate duce." – Nicu Vlad, campion 

Graţia n-are hotar,
puterea-i în plus,
muşchii degeaba tresar
fără zâmbet de sus.

Setea e, aşadar,
pentru cel prea-supus,
papuc cu gât de pahar
şi şnurul inclus...

Săpunul e-n buzunar,
privirea-i de dus,
înspre clopotul clar
cântând la apus: 

cel mai puternic bărbat
e la Notre Dame. Cocoşat.

rondel i’mpersonal

Cad frunzele pe-autostradă,
se taie peste capul meu -
plecatul roţii de zăpadă
a ştirilor cu Dumnezeu,

cu sfinţii în-tocmiţi să vadă,
la suflet, cine e mai greu,
cad frunzele pe-autostradă,
se taie peste capul meu.

Jivine latră a paradă
în clopote de pe traseu 
şi-adorm cu gândul, ca o pradă,
în lipsa ta, că numai eu 

cad frunzele pe-autostradă...

..devale

E noapte, ies pe prispă. Sunt năuc.
Mă strânge bolta-n doage cardinale 
şi am în loc de creier un coltuc
de lună coborând spre amigdale.

Văd urme în noroi, care se duc
la poarta veche, fără balamale,
şi-mi dau în cap cu ultimul uluc -
erai a mea, cu toate ale tale! 

Cu silueta lui de eunuc,
se-apleacă plopul, indicând agale
spre disco-barul lui DJ Manuc,
de unde urcă izuri boreale...

Te-aş aştepta non-stop, dar în curând
mă duc... Devale, să mă iau un rând.

un copil amărât

eram vara copil de pe prund
îţi vorbeam dintr-o piatră cu-o fisă

de lângă râu se înălţau pustnicii
cu ferestrele de nailon
pe care îţi scriam cu degetul poeme

erai caldă eu eram un alt anotimp

roţile maşinii se învârteau întotdeauna la fel
şi în turnul de foioase-al chindiei
eu intram tu ieşeai până la noapte bai bai

erai toamnă apa demult peste dig
ne strigam amândoi fără voce

venea mâlul se aşeza gram 
cu gram pe capota albastră
tu tăceai eu pe dinăuntru tă…ce-am
făcut nu mai ştiu s-a şters undă cu undă

bătuse clopotul mă crezusem etern
până când m-a strâns cineva în bidon

în urmă a fost totul şi totul în urmă e vid
ca şi cum aerul ar seca dacă mişti 
acum plâng am auzit c-o să zbori 
te aştept într-un zid cu icoane

şi-am mai spus o poveste: pam-pam

câmpul norilor (peisaj mişcat)

caii-s albi daţi de cu noapte
norului ce încă sur a
revărsat şi azi de fapt e
prima poartă din strânsura

cu albastrele potcoave
vag cernute-n cerul verii
de-amurgirile bolnave
unde mor corabierii

prinşi în ochiuri de fântână -
adâncimi pe sub înalturi 
suspendate ce ne mână
ziduri cumulus ca şpalturi

ci pe spate-n iarba deasă fornăind ca un ponei 
mă întreb de-i cer deasupra sau deasupra-s ochii ei

târâişul sfântului (a doua scrisoare către Ceverdara)

dinspre tine nici un gând nici o veste
colind
pe genunchi înainte de vreme pustiu

pe aici au rămas biserici fără icoane se fac
astăzi albind
le-a sfâşiat începutul de iarnă nu ştiu
de ce au dispărut slujbele de ce megafoanele tac
de ce în pieţe fiecare drac
e uns cu alifii şi cu mir

de ce pe maşinile negre de astăzi e scris 
cel mai bogat dintre pământeni va fi cel mai iubit din cimitir

blocurile au zdrenţe autocolante
ştampile pe geam
în cutiile milei
oamenii se predau mor încet
de ruşine

totuşi e bine
sfinţii se vor târî printre noi de pe ziduri
unii cu lipiciul pe buze în somn
alţii cu dinţi ascuţiţi împlinind profeţia 
nu-i greu
să mănânce şi să bea apă 
rece sau nu

e liniştit Dumnezeu 
până la el rien ne va plus

nu mai scapă
nimic în afară
despre tine nici o veste bună sau proastă
nu am
tras podul din largul de coastă 

la mine e noapte şi ceaţa e clară
pe insula ta am auzit că-i zi şi înfloresc liliecii
pe/’n insula mea numai zboară

nu-ţi mai ştiu marginile ţara mea

nu-ţi mai ştiu marginile colorată în haos
ţara mea peste mine cu mine redată
te-am îngropat în pronaos ori în ceruri de vată

te-am strâns de gât cu cravata 
de pionier de tovarăşele lui profesoare etern fermecat
ţi-am dat foc în tabere
şi ţi-am iubit câmpul o dată cu prima femeie
şoselele cu a doua 
iar munţii cu a treia şi ultima poate
lângă vulcan şi focuri de armă

erai prima la maternitate când
mi-a venit fiul 
de mine pre mine râzând

şi ultima pe trotuarele goale
aşteptând viza
cu fruntea plină de riduri

astăzi e ziua ta 
stau între ziduri pentru că nu-ţi mai ştiu marginile
te-am ascuns în mine cândva 
ca un saltimbanc nedeşteptat şi fără ruşine 
gata să cadă în sus

într-un banc Dumnezeu plânge
pe lângă cel pe care unii l-au pus

să trăieşti bine

Oglinzi pentru iarnă

„tot e alb pe câmp, pe dealuri…”

E iarna bolovan cu gust de fier 
rămas în gura vremii, ca o coasă
ce taie calea mamei către casă
ori cade-n cârca ei, braconier.

Pe tata îl trânteşte, mofturoasă, 
de toţi pereţii grajdului stingher
şi-l prinde ghemuit într-un ungher,
cu mâinile sucite de vântoasă.

Trec rar de-acum prin vale, de oriunde
mă-nchin mereu, cu sufletul uscat
şi strâng oglinzi, că neaua îi ascunde, 

iar în curând întinsul nostru hat 
va fi tot alb şi nu voi şti de unde 
oricare dintre ei a răsuflat.

Zodia Chitanţei (so-net)

Atunci când pleci şi mă confunzi cu buna
înţelepciune antemergătoare
dervişului, cu limba grea de sare,
jelind microcefalic după duna

cu vagi proturberanţe creatoare,
îmi laşi în urnă pielea, parcă una
şi-o mie alte jocuri de-a minciuna
se ard, pe la-nceput de nisipare.

Iar dacă cern, rămâne un talant,
pe ochiul fix de peşte, ca balanţa
colajului erotic ambulant -

Morgana-Moş la braţ cu Fata-Cloanţa,
în calea către oaza de implant, 
trecându-şi, printre degete, chitanţa.

  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon
 
 
 
 
 
 
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now